LEGI JUSTIȚIE. Ioan Cupşa: PNL va ataca la Curtea Constituţională

PNL
PNL

Partidul Naţional Liberal va contesta la Curtea Constituţională a României modificările la legile Justiţiei, a anunţat, luni, deputatul PNL Ioan Cupşa. 

'Şedinţa comisiei, de astăzi, a fost, de asemenea, sub imperiul grabei şi superficialităţii, aşa cum s-au desfăşurat o bună parte din lucrările acestei comisii speciale. Am fost convocaţi undeva în cursul după-amiezii de ieri, nu ni s-a comunicat până astăzi la orele 10,00 niciunul dintre amendamentele care urmau a fi dezbătute, drept urmare - superficialitate maximă şi grabă nejustificată. PNL va ataca din nou la Curtea Constituţională. Ne-au lăsat suficiente motive sau, în sfârşit, au creat suficiente motive pentru ca textele ce vor fi adoptate ca urmare a reexaminării să fie declarate în bună măsură neconstituţionale', a afirmat Cupşa, la Parlament.

El a subliniat că în procedura de reexaminare au fost modificate texte care nu au fost declarate neconstituţionale de către CCR şi nu se află într-o legătură funcţională cu celelalte texte, arătând că astfel se încalcă alte decizii ale Curţii şi practica în materie. 'Nu au aplicat cu corectitudine decizia CCR pentru acele texte care au fost declarate neconstituţionale. Au adăugat texte noi la texte care au fost adoptate anterior', a susţinut Cupşa. Comisia parlamentară specială a adoptat luni raport favorabil, cu amendamente, pentru modificările celor trei legi ale Justiţiei - 303/2004 privind statutul magistraţilor, 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM.

[citeste si]

Rapoartele celor trei legi vor fi depuse la Biroul permanent al Senatului. Aceste acte normative ar putea intra în dezbaterea plenului Camerei superioare a Parlamentului în şedinţa de luni după-amiază.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel