Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, a declarat că Guvernul a făcut tot ce a putut în limita bugetului existent, iar "pas cu pas" o să reuşească să mai majoreze salariile.
"În ceea ce priveşte Legea salarizării unitare, sunt de acord cu dumneavoastră, că se putea mai mult. Sunt de acord cu dumneavoastră, dar în momentul de faţă, pe bugetul pe care îl avem, poate aceasta a fost soluţia. Acest proiect se află în dezbatere. (...) Nu se pot rezolva discrepanţele create în 20 de ani, într-un timp atât de scurt. (...) Pas cu pas o să reuşim şi să mai majorăm salariile, dar acestea sunt posibilităţile de acum. (...) Dar sunt de acord cu dumneavoastră, că e nevoie de investiţii în învăţământ", a afirmat Petrea, într-o întâlnire la Sibiu, întrebat de un lider sindical din învăţământ dacă consideră că s-a produs o echitate prin Legea salarizării unitare, potrivit Agerpres.
Ministrul Petrea a mai declarat că "Legea dialogului social şi Hotărârea de Guvern 1260 cu privire la sectoarele de activitate sunt priorităţile în acest moment".
"După aceea, o să ne îndreptăm să verificăm dacă Comisia de Dialog Social la nivel de judeţ îşi respectă programul lunar de activitate, cum putem implica mai mult partenerii sociali la nivel judeţean la acest dialog social", a mai spus Gabriel Petrea.
Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social a participat miercuri dimineaţa, la şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Sibiu, după care a vizitat o fabrică de amortizoare. De la ora 15,00, ministrul se va întâlni la Prefectură cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale din zonă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu