Legea educației. Grindeanu: Adaptată la realitățile României

Premierul Sorin Grindeanu a declarat miercuri că este necesară o dezbatere cât mai largă pentru a adapta Legea educației la realitățile României de astăzi.

Șeful Guvernului a afirmat, la o dezbatere privind educația la care au participat rectori și președinți ai Senatelor universităților din țară, că a cerut ministerului de resort să lucreze împreună cu Administrația Prezidențială la proiectul legii educației.

"S-a început un lucru foarte bun (...) la Administrația Prezidențială și anume acea comisie. Eu am cerut MEN ca împreună cu Administrația Prezidențială, și înțeleg că au și început acest dialog, să lucreze la acest proiect de lege. Nu doar cele două instituții, (...) cred că este necesară o dezbatere cât mai largă, astfel încât să adaptăm această lege la realitățile României de astăzi. Lucrul acesta se poate întâmpla doar printr-un dialog foarte larg, pentru că de foarte multe ori modificările acestea de care aminteam s-au făcut fără acest dialog instituțional și nu doar instituțional", a spus premierul.

Sorin Grindeanu a adăugat că procesul de elaborare a proiectului de lege nu va fi unul de scurtă durată, termenul fiind sfârșitul acestui an.

"Să ajungem în primă fază la un proiect de lege a educației și, după aceea, la o lege care să acopere necesitățile țării noastre pe o perioadă mai lungă și să nu fim nevoiți în a avea modificări", a punctat prim-ministrul, care a amintit că în ultimii 27 de ani au fost peste 100 de modificări punctuale, care nu au oferit stabilitate în acest domeniu, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel