Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat marţi pe articole şi cu anexele aferente proiectul legii bugetului de stat pe 2016, numărul amendamentelor admise fiind de 22, iar cele respinse - 309.
'Proiectul legii bugetului de stat s-a adoptat pe articole cu tot cu anexe, practic în forma în care a fost prezentat plenului reunit de către comisiile de specialitate şi, de asemenea, proiectul legii bugetului asigurărilor de stat, cu anexe. Raportul comisiilor a propus adoptarea în plen a 22 de amendamente şi respingerea a 309. (...) Prin votul plenului reunit 22 de amendamente au fost adoptate şi 309 respinse. Am plecat în dezbateri la comisiile de specialitate cu 273 de amendamente, numărul a crescut la 331 per total datorită unei prevederi regulamentare care permite fiecărui membru al comisiei unde se dezbate un proiect de lege să poată adăuga amendamente, să ceară dezbaterea pe amendamente formulate în cursul dezbaterilor', a declarat preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan.
El a apreciat fluenţa dezbaterilor ce au avut loc în plenul reunit al celor două Camere, deşi timpul alocat a fost scurt.
'A rămas ca mâine (miercuri - n.r.), după discursul preşedintelui în faţa Camerelor reunite, plenul reunit să dea votul final pe cele două proiecte de lege', a spus Viorel Ştefan.
[citeste si]
La rândul său, deputatul UDMR Erdely Istvan, membru în Comisia pentru buget-finanţe, a declarat că bugetul de stat pe anul 2016 a fost construit la limita maximă, 'fără rezerve'.
'Asta s-a şi văzut la acele amendamente care solicitau bani în plus faţă de anvelopele existente pentru diferiţii ordonatori principali de credite. La un deficit bugetar de 2,95% este riscant să mai umbli la bani. Este evident că nici nu s-au aprobat astfel de amendamente sau au fost aprobate amendamente la nivelul de 1.000.000 sau 500.000 de lei. Chiar la AGERPRES un milion de lei, în loc de 1,6 milioane. Deci, vă daţi seama că şi la 1,6 milioane am cerut şi s-a adoptat un milion', a arătat deputatul UDMR. El a adăugat că, faţă de anii anteriori, când se depuneau mii de amendamente, acum au fost doar câteva sute şi adoptate câteva zeci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu