Lecţia moldovenească pentru referendum. Geoană, fii atent!

Podul_de_flori_tricolor
Podul_de_flori_tricolor
Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova a declarat joi nevalabil referendumul constituţional din 5 septembrie din cauza participării reduse a populaţiei - 30,29%, faţă 33 la sută, minim  necesar. La referendum au participat 818.429 persoane, din cele peste 2,72 milioane de alegători incluşi în liste. Dintre participanţi, circa 88% au votat în favoarea modificării constituţiei. Duminică, cetăţenii au fost chemaţi la primul referendum constituţional din Republica Moldova, pentru ca şeful statului să fie votat direct de către popor. Această soluţie convenea Alianţei pro europene, aflată la putere în Chişinău. În această situaţie însă, actualul parlament urmează din nou să fie dizolvat şi să fie organizate alte alegeri parlamentare, cel mai probabil pe 21 noiembrie. Comuniştii cred că ar putea reveni la conducerea ţării în urma alegerilor. Rezultatul slab al referendumului este rezultatul lipsei de implicare a forţelor unioniste, care au plecat în concediu, mizând pe schimbarea de ultimă oră, care a redus de la 50 la 33 la sută pragul de validare a referendumului. Comuniştii şi rusofonii s-au mobilizat şi printr-o campanie de dezinformare şi manipulare au reuşit să-i facă pe moldoveni să ignore votul pentru referendum. Amintim că manevra cu referendumul a fost practicată şi de Traian Băsescu, care a canalizat nemulţumirile legate de parlamentari în favoarea sa. Atunci, fostul preşedinte [/caption]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel