Urmărește emisiunea live


Laurenţiu Viorel Gîdei: Hai să decretăm o zi pe săptămână ”Ziua solidarității energetice!”

Foto Pexels
Foto Pexels

Laurenţiu Viorel Gîdei (PSD) a lansat o „provocare națională”.

„Este o întreagă discuție, în perioada aceasta în spațiul public, pornită de la acordul privind reducerea consumului de gaze, la care au ajuns statele membre ale Uniunii Europene și care produce îngrijorări în rândul cetățenilor. De fapt, vorbim despre eficiență energetică și folosirea rațională, inteligentă a energiei și gazelor naturale. Vorbim despre cum să ne reducem costurile cu utilitățile! Este drept și mă aștept ca domnul Virgil Popescu, ministrul Energiei, în curtea căruia se află această poveste spinoasă, să iasă, cât mai repede și să ne vorbească despre reducerea voluntară cu 15% a consumului energetic național și despre cum a aplicat reglementările Legii eficienței energetice 121din 2014!!! Mă aștept să explice cum a transpus prevederile legislației europene, transmise printr-o Directivă Europeană, în domeniul eficienței energetice, prevederi care creează cadrul necesar realizării de noi economii anuale, pentru perioada 2021-2030 astfel încât, acum, să nu intrăm în panică și să percepem ca o constrângere economisirea de energie”, a scris Laurenţiu Viorel Gîdei într-un mesaj publicat pe contul de Facebook.

„Îl aștept și pe domnul Cseke Atilla, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, să iasă public și să spună în ce stadiu este cu implementarea legii 372 /2005 republicată și  HG 1034/2020 care se referă la Strategia națională de renovare pe termen lung a parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, publice și private, și la transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonat până în 2050.
Da. Cadru legislativ există! Cum este el aplicat și respectat este altceva! În legislație sunt prevederi care obligă administrațiile locale și primarii să le aplice. Dar nu li se asigură finanțare! Și, iată, cum se pune presiune pe primari, pe administrațiile locale, pe bugetele locale. Dacă ministerul de resort ar urmări aplicarea legii, am avea și obiective clare, benefice și nu ar mai fi pusă presiune pe populație, speriind și îngrijorând inutil cu economii, raționalizări și alte crize!”, a subliniat Laurenţiu Viorel Gîdei. 

„PSD a cerut reglementarea prețurilor la energie pe o perioadă limitată de timp. Este soluția viabilă și aplicabilă pentru a reduce creșterii speculative a prețurilor din piața așa-zis liberă, eliberând bugetul național de o povară enormă! Nu este nevoie să vină Guvernul și să vă spună cum trebuie să vă economisiți banii! Cred că fiecare dintre noi își este dator lui însuși și familiei lui să economisească voluntar, atât în ceea ce privește consumul de energie, cât și cel de gaze. Învățați să plătiți mai puțin companiilor din energie și să rămâneți  cu mai mulți bani în buzunar. Folosiți cât mai mult posibil  lumina naturală. Scoateți din priză aparatele ectrocasnice nefolosite. Simpla conecatre la priză a cablului televizorului, al mașinii de spălat, al calculatorului, laptopului, telefonului mobil, al oricarui aparat electrocasnic care nu are nevoie de energie electrică pentru a funcționa, cum este frigiderul, de exemplu, înseamnă consum inutil de energie electrică. Chiar aveți nevoie de lustre cu 3, 5, 7 becuri? Ați remarcat că lustrele de acum sunt făcute să funcționeze cu toate becurile aprinse în același timp? Da. Obișnuiți-vă să folosiți doar un bec economic sau lămpi cu leduri. Este mult mai ieftin!”, a precizat acesta.

„Am un sfat și pentru administratorii de birouri și instituții publice. Puteți aranja biourile în preajma ferestrelor, ca angajații să beneficieze de lumina naturală. Chiar este nevoie de imprimantă, de exemplu, în fiecare birou? Se pot conecta mai multe birouri la o imprimantă. Câți dintre angajați, la terminarea programului, scot aparatura din priză? Calculatoare, imprimante, laptopuri, televizoare? Iată, și de aici se pot face economii chiar substanțiale la consumul de energie electrică”, a mai transmis Laurenţiu Viorel Gîdei, lansând ulterior o „provocare națională”.

„Lansez o provocare națională!”

„Hai, să decretăm o zi pe săptămână, poate vinerea, ”ZIUA SOLIDARITĂȚII ENERGETICE”! În această zi, toate instituțiile publice neesențiale să își reducă la maximum consumul de energie electrică. Vineri zi scurtă, să economisim pentru noi, pentru țară și pentru natură! Să nu folosim electricitatea si aparatura electrică decât în situații excepționale! Propuneri? 

Fiți inteligenți, dragii mei! Consumați rațional energie și vă rămân bani și de o bere cu prietenii!”, a conchis Laurenţiu Viorel Gîdei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel