EXCLUSIV  Laura Vicol, despre Stelian Ion: Ce voia să facă la MJ, profund ilegal şi imoral. Dacă ştia lucruri despre Cîţu, de ce nu le-a spus atunci?

Stelian Ion/ foto gov.ro
Stelian Ion/ foto gov.ro

Laura Vicol a făcut mai multe declaraţii în direct la DC NEWS TV despre Stelian Ion. Deputata PSD a afirmat că "ce dorea să facă Stelian Ion în justiţie era ilegal şi imoral", dar l-a şi criticat pe acesta pentru că nu a vorbit mai devreme despre neregulile sesizate la premierul Cîţu. 

"Domnul acela, Stelian Boxă Ion, a vrut să îşi pună procurorii la instituţiile de forţă. Miza e atât de mare încât a căzut Guvernul", a spus Bogdan Chirieac. 

"Nu numai atât. Au fost foarte multe lucruri rele. Sub rezerva speculaţiei, deşi nu îmi place să fac asta, nu am înţeles relaţia de prietenie pe care o avea dl Stelian Ion cu dl Pîrlog (n.r. Bogdan Pîrlog, procuror). A avut mulţi scheleţi în dulap, este şi public dialogul dintr-o comisie între mine şi dânsul, nu tocmai civilizat, pentru că mi s-a părut absolut incredibil tupeul lui. La un moment dat am observat cum dl Stelian Ion îi deschidea uşa dlui Pîrlog. Am cerut imaginile de pe camerele de vederi, dar nu am de unde să le iau. Sunt lucruri pe care, evident, nu am cum să le probez, de aceea spun că sunt părerile mele personale, dar ce a făcut Stelian Ion şi ce dorea să facă în justiţie era profund ilegal şi imoral.

Youtube video image

Am văzut că acum, după ce a pierdut scaunul care îi dădea şi lui aripi, atacă foarte mult. Asta le-am spus şi clienţilor mei, dar gândeam şi despre alţii care au început să vorbească după nişte reţineri sau condamnări. Când ştii un adevăr, un lucru pe care îl poţi proba, de ce nu îl spui când îl descoperi? De ce abia atunci când nu îţi mai convine cum se aşează apele? Dacă Stelian Ion ştia lucruri despre Cîţu, de ce nu le-a spus la momentul respectiv? Valabil pentru toţi useriştii!", a declarat Laura Vicol la DC NEWS TV.  

Stelian Ion, atac dur la adresa lui Cîţu 

"Câteva lucruri evidente:

1. PNL lucrează cu PSD pentru a trimite CCR puncte de vedere favorabile lui Florin Cîțu în cazul sesizării privind un presupus conflict juridic între Guvern și Parlament

2. Oamenii lui Cîțu transmit mesaje despre renegocirea ministerelor în cazul în care s-ar menține coaliția PNL-USR PLUS – UDMR, conștienți că acest lucru nu este posibil.

3. Florin Cîțu i-a eliminat din Guvern și administrație pe toți reprezentanții USR PLUS.

Toate acestea arată intenția reală a lui Florin Cîțu, aceea de a ne scoate în afara coaliției, de a închide negocierile și a căuta susținere în altă parte. O parte din 'echipa câștigătoare' își dorește o colaborare mai strânsă cu PSD, chiar dacă nu pe față. Mulți se înțeleg mai bine cu PSD, pentru că au o istorie comună, au avut un proiect politic comun – USL-, pe care și-l doresc reînviat. Premierul Cîțu a ales să arunce în aer coaliția, ceea ce este și o lipsă de respect față de votul românilor, care, în decembrie 2020, nu au dat un mandat exclusiv PNL să conducă. Așa cum au arătat voturile, această coaliție de dreapta era singura în măsură să conducă", a scris Stelian Ion pe 14 septembrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel