Eurodeputații și presa au primit o invitație la deschiderea Reprezentanței Ținutului Secuiesc la Bruxelles. Recepția inaugurală va avea loc la Parlamentul European, în 31 mai, între orele 17-19. Invitațiile sunt lansate de trei lideri din gruparea Tokes, cunoscută ca militantă pentru autonomia Ardealului, pornind de la enclavizarea Ținutului Secuiesc. Csaba Csogor și Gyula Winkler, eurodeputați și Laszlo Tokes, ajuns vicepreședinte al Parlamentului European cu sprijinul lui Victor Orban, la propunerea Ungariei, sunt cei care își cheamă colegii la petrecere. Invitația poartă sigla grupului parlamentar PPE, din care face parte și PDL.
Vicepreședintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a declarat în iulie 2010, la Băile Tușnad, în Harghita, că, dacă este nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă pentru obținerea autonomiei teritoriale a regiunii Covasna-Harghita-Mureș. Tokes a zis că, din moment ce Kosovo, o regiune care are dimensiuni similare Secuimii, și-a căpătat autonomia, același lucru ar putea sa fie posibil și în așa-zisul “Ținut Secuiesc”, scria în 2010 Adevărul. “Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment UDMR nu va mai fi la guvernare, pentru că am manifesta împotriva lor”, a spus Tokes la Universitatea de Vară “Tusvanyos”. În 5 mai 2011, partidul autonomist inspirat de Tokes a depus actele la Tribunal. Fostul deputat UDMR de Timiş Toro Tibor, a anunțat că noua formațiune se va numi Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi va milita pentru autonomia maghiarilor. El a recunoscut pentru Agerpres că una dintre priorităţile formaţiunii este obţinerea autonomiei comunităţii maghiare, iar noul partid se doreşte o alternativă la UDMR şi Partidul Civic Maghiar.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu