€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

La Neamț, fonduri pentru organizațiile nonprofit care desfășoară activități sportive

ionel-arsene_01400400 Ionel Arsene: Putem asigura finanțare nerambursabilă cel mult 90% din valoarea totală a proiectului
 

Ionel Arsene, președintele PSD al CJ Neamț, precizează că la nivelul Consiliului Județean  se primesc dosare din partea organizațiilor nonprofit care desfășoară activități în domeniul sportiv interesate de...

Vorbim despre persoanele juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005.

Pentru ca dosarele să fie întocmite temeinic și să fie cât mai puțini solicitanți declarați neeligibili, cei interesați au la dispoziție Ghidul solicitantului precum și anexele acestuia, pe site-ul instituției, la adresa www.cjneamt.ro  în secțiunea „Finanțări nerambursabile“.

Îmi doresc să putem sprijini cât mai multe asociații și fundații prin acest program. Asigurăm fonduri de la Consiliul Județean pentru că urmărim stimularea acțiunilor care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv, cum sunt competițiile, cantonamentele, concursurile și întrecerile sportive, încurajând participarea locuitorilor județului la activități sportive, pentru sănătate, educație, recreere, ca parte integrantă a modului de viață.

Putem asigura finanțare nerambursabilă cel mult 90% din valoarea totală a proiectului, diferența urmând a fi asigurată de solicitant.

Ultima zi în care se primesc dosare este 15 martie, urmând ca evaluarea să aibă loc până pe 13 aprilie 2023, anunță președintele CJ Neamț.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close