Klaus Iohannis, replică pentru Traian Băsescu la acuzațiile de corupție

Klaus Iohannis a oferit o replică acidă președintelui Traian Băsescu, după ce șeful statului l-a acuzat în declarația de presă de luni de coruție.

Întrebat în cadrul interviului pe care candidatul ACL la Președinție l-a acordat, marți, pentru HotNews, cum răspunde acuzațiilor de corupție lansate de către Traian Băsescu de la tribuna de la Palatul Cotroceni la adresa sa, Klaus Iohannis a răspuns: "Nici nu pot să calific această declarație. Am calificat-o ieri ca și zgomot de fond, este incalificabil. Ar fi trebuit să vină măcar cu un fel de dovadă. Îmi permit să nu îi răspund pentru că nu vreau să intru în acea logică. Declarația care mă vizează este una fără conținut. Nu am ce să îi răspund. Dacă ar fi existat atâta corupție, sunt la a cincea campanie foarte vizibilă, cineva ar fi găsit-o, ori nu are ce să găsească. Se descalifică prin așa ceva", a declarat Klaus Iohannis.

Citește și Băsescu: Iohannis, corupt și oportunist

În declarația de presă de la Palatul Cotroceni, de luni seară, președintele Traian Băsescu a precizat că rămâne consecvent opțiunii sale politice inițiale, o va susține pe Elena Udrea în campania electorală, nu pe Victor Ponta sau pe Klaus Iohannis, deoarece nu-i consideră pe niciunul un politician apt să ajungă președinte al României: "Nu îl susţin şi nu îl voi susţine pe Ponta şi nici nu am vreo înţelegere cu el. Nu îl susţin şi nici nu îl voi susţine pe Iohannis şi nici nu am vreo înţelegere cu el. Motivul valabil pentru amândoi poate fi rezumat în două cuvinte. Amândoi sunt mincinoşi, amândoi sunt corupţi. (...)  Şi, dacă ne uităm puţin la domnul Iohannis, constatăm că domnia sa din meditaţii a reuşit să-şi cumpere şase case în Sibiu - este declaraţia domniei sale, nu a mea", a spus Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel