Kelemen Hunor: Poţi să şi muţi ambasada, dar ar trebui să se aşeze la masă

Kelemen Hunor, UDMR
Kelemen Hunor, UDMR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că un subiect cum este relocarea unei ambasade ar trebui discutat în România ''foarte serios'' de către toţi ''actorii'' importanţi din politica externă.

"Mi-e greu să comentez declaraţii făcute într-un cadru important, dar în afara României, despre un subiect care trebuie discutat în România şi până la urmă trebuie discutat foarte serios cu toţi actorii importanţi din politica externă. Nu s-a făcut acest lucru. Eu nu pot să spun altceva decât: oameni buni, ar fi timpul să vă aşezaţi la masă, cei care luaţi decizii de acest gen în politica externă, în relaţiile diplomatice. Pentru că, altfel, lumea ne va considera o societate şi o clasă politică neserioasă, în care nu poţi să ai încredere. Poţi să şi muţi ambasada, nu asta este problema. Dar ar trebui să se aşeze oamenii la masă cu toţii, cei care au competenţă în acest domeniu", a precizat Hunor la Biroul Electoral Central, întrebat cum comentează anunţul premierului Viorica Dăncilă privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

El a adăugat că sunt subiecte despre care nu se discută niciodată în Parlament, inclusiv cel referitor la candidatura României pentru calitatea de membru nepermanent în Consiliul de Securitate.

"Nu vine nici ministrul de Externe, nu vine nimeni în faţa Parlamentului şi nu explică care sunt ţintele strategice, deciziile tactice, pur şi simplu ne trezim cu fel de fel de declaraţii şi situaţii ciudate", a susţinut liderul UDMR.

Kelemen Hunor a fost prezent la BEC pentru depunerea listei de candidaţi ai UDMR pentru alegerile europarlamentare.

Vezi și: Harghita: Gard electric montat în jurul Spitalului de Urgenţă

Băsescu și-a depus candidatura. "Acum își dau seama cât de...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel