Jurnalist, despre Angela Gheorghiu: Dar ce dreaptă ați fost. Îmi aduc aminte când sunați la Antena 3...

Soprana de renume internațional Angela Gheorghiu a criticat-o pe Gabriela Firea spunând că se foloșeste de numele unor personalități.

În acest context, jurnalistul Radu Buzăianu, actual realizator TV la B1, a ținut să îi amintească un episod petrecut în trecut.

”Dar ce dreaptă ați fost și ce oportunistă Simona Halep, doamna Gheorghiu. Îmi aduc aminte când sunați la Antena 3 să vi-l promoveze pe Ouatu la Eurovision. Dar în dragoste și război e permis orice”, a fost mesajul lui Radu Buzăianu.

Mesajul integral al Angelei Gheorghiu:

"Sunt profund deziluzionată, stimată doamnă primar al orașului București, pentru că ați continuat să va folosiți de numele unor mari personalități, oferindu-le cheia și cetățenia de onoare a Bucureștiului.

Având o carieră mondială din anul 1990 până astăzi, sunt și eu un exemplu pentru elită și intelectualii din România ce nu se lasă instrumentalizati de dumneavoastră; da, țin să subliniez că am refuzat cheia și cetățenia de onoare a orașului București în septembrie 2017 cu ocazia concertului meu, oferit de către primăria orașului București publicului din România.

Am refuzat aceste onoruri și pe dată de 1 decembrie 2017, cu ocazia Zilei Naționale a României. V-am trimis chiar atunci, pe 1 decembrie 2017, un e-mail cu o scuză, crezând sincer că va urmă să îmi oferiți aceste distincții doar pentru ceea ce reprezint în lumea artei internaționale și nu pentru a va putea folosi de numele meu pentru imaginea politică a domniei voastre. Am simțit atunci că munca și notorietatea mea vor fi instrumentalizate de către dumneavoastră și de aceea am refuzat.


Apoi am aflat că în aceeași zi de 1 decembrie ați oferit cheia și cetățenia de onoare a Bucureștiului acelor șase personalități românești, ce v-au răspuns afirmativ, ca la comandă. Ce au simțit oare acele 6 personalități, care au fost invitate în aceeași zi, în dimineață zilei de 1 decembrie, pentru a fi onorate, pe fugă, în locul meu, în ciuda lungilor cariere ce le-au avut, nu știu. Mi-am dorit întotdeauna și încă îmi doresc că aceste onoruri primite din partea țării mele să îmi fie oferite numai și numai pentru munca mea și pentru dăruirea mea întru artă, pentru carieră ce am avut-o pe întreg mapamondul de 28 de ani.


Există multe metode de a onora un artist. Invit pe toți politicienii români să se poarte cuviincios și să nu se mai servească niciodată pentru interesele lor mărunte politice de marile personalități din România ce obțin mari succese și victorii! Nu este elegant că un om politic să se servească în mod public de talentul, succesul și mai ales de muncă unei personalități artistice mondiale.


Țin foarte mult să vă asigur că există și oameni care țin la demnitatea și la muncă lor, dând dovadă de o coloana vertebrală solidă și care sunt extremi de atenți la imaginea, asocierea și onorabilitatea muncii lor. Recomand fiecărei personalități in România că în viitor să cumpănească foarte bine înainte de a acceptă o astfel de recunoaștere." - a scris Angela Gheorghiu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel