Jandarmii români, atacați ”din interior” la nivel internațional: NOI suntem cei care trebuie să le spună adevărul

Organizația Declic este împotriva Jandarmeriei României și cere o sancțiune.

Echipa Declic a transmis mai multor români o scrisoare pe e-mail.

Presiune pe ONU

”Îți scriu într-un moment în care avem nevoie mai mult ca oricând să fim uniți. De la protestele din 10 august, la care jandarmii au agresat femei, copii și bătrâni, ne tot gândim cum să facem ca vinovații să răspundă. Am reușit, împreună cu cei 80.000 de semnatari ai petiției Jandarmeria e toxică, să convingem ONU să ceară explicații de la statul român. E nevoie, însă, de mai mult.

Am realizat, după ce am citit și am analizat situația, că tocmai jandarmii agresivi instruiesc alte forțe de ordine în străinătate. Jandarmii din Afganistan, Haiti, Ucraina învață de la jandarmii români cum să acționeze în situații de conflict. Aceștia din urmă sunt un risc pentru oamenii din zonele în care merg. Mă gândesc cu groază că ar putea agresa și protestatarii din alte țări.

Jandarmii români au dovedit că nu știu să gestioneze un protest în care apar și manifestanți agresivi. În loc să îi extragă pe protestatarii violenți din mulțime, în 10 august, ei au ales să gazeze oameni nevinovați. Au încălcat normele OSCE, care spun că principalul scop al forțelor de ordine este protejarea manifestanților pașnici. Prin urmare, le cerem instituțiilor internaționale să îi retragă pe jandarmi din misiunile externe. Scrie-le și tu!

La protestele din 10 august am văzut bătrâni, copii și gravide care nu au scăpat de furia jandarmilor dezlănțuiți. I-au lovit, i-au gazat, au tras cu tunurile de apă. Pentru ceea ce au făcut în 10 august, jandarmii trebuie să răspundă. Misiunile internaționale nu le aduc doar prestigiu, ci și mii de euro pe lună. E timpul să fie retrași din aceste misiuni, să afle o lume întreagă cum s-au comportat cu cetățenii pașnici. Acum este momentul, când ei sunt cercetați de ONU și parchet.

Am redactat o scrisoare către ONU, NATO, UE, OSCE și Jandarmeria Europeană, instituții care coordonează misiuni internaționale în care sunt implicați și jandarmi români. Noi am trimis-o deja, dar avem nevoie ca ea să fie trimisă de cât mai mulți oameni. Doar așa vor afla adevărul despre ce au făcut jandarmii pe 10 august. Trebuie să le scriem noi, cetățenii obișnuiți, pentru că oficialii români le spun povești. În răspunsul său către ONU, ministrul de externe a susținut că România respectă și apără jurnaliștii. Noi, cei care am fost la proteste, am văzut jurnaliști loviți și lăsați fără aparatele de filmat. De aceea, noi suntem cei care trebuie să le spună adevărul” - este mesajul transmis de Declic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel