Iohannis, în vizită la Roma. Mesaj de ultimă oră

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de la Roma, acolo unde s-a întâlnit cu mai mulți români care l-au așteptat la Columna lui Traian. 

"Pacea socială în România cred că se reclădeşte. Şi avem nevoie de astfel de simboluri pentru a reclădi pacea socială şi în România şi o vom face", a declarat Iohannis care a participat, duminică seară, la Roma, la iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României. 

Totodată, şeful statului a spus că acest eveniment i se pare emoţionant şi plin de semnificaţie. 

"Mi se pare un moment deopotrivă emoţionant şi plin de semnificaţie. Columna lui Traian (...) este considerată certificatul de naştere al poporului nostru şi, iluminată în tricolor, cred că este importantă şi pentru relaţia dintre popoarele noastre, îi dă un farmec aparte, dar ne arată şi unde este istoria noastră şi sper să ne arate şi unde este viitorul nostru", a precizat Iohannis. 

De asemenea, preşedintele a spus că este foarte bucuros că participă la acest eveniment. 

"Foarte frumos moment. Mulţumesc organizatorilor. (...) Sunt realmente emoţionat şi foarte bucuros că putem să trăim acest moment. Este senzaţional - Columna lui Traian iluminată în tricolor. Cred că un simbol mai profund, mai frumos pentru legătura între popoarele noastre nu există. (...) Este emoţionant că au venit atâţia oameni, foarte, foarte mulţi români", a mai arătat Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel