Iohannis, declarație despre "vestele galbene". Chirieac: Este un apel

Veste galbene
Veste galbene

Bogdan Chirieac a analizat, vineri, la Antena 3, reacția președintelui Klaus Iohannis cu privire la protestele din Franța.

Klaus Iohannis ar fi făcut o afirmație, vineri, cu privire la protestele "vestelor galbene" din Franța. „Vestele galbene. Avem veste galbene în maşinile noastre, dar le folosim doar în caz de accident. Să sperăm că nu este nevoie”, le-a spus preşedintele jurnaliştilor străini, conform Antena 3.

Bogdan Chirieac a declarat că prin această afirmație președintele României a spus că nu este de acord cu protestele în contextul în care România preia președinția Consiliului Uniunii Europene. 

Citește și PROTEST Franța. Jurnaliști bătuți de Vestele Galbene - video 

"Eu asta am înteles"

"Cred că a vrut să spună că nu ar agrea proteste, dacă mă întrebați. Eu asta am înteles de la domnul președinte, că vesta galbenă se folosește strict în caz de accident și din cauza asta a și spus 'Hopefully not', deci să sperăm că nu vom avea accedente, deci doar pentru accidente, nu pentru manifestații de amploare. Este, ca să spun așa, un apel să se oprească demonstrațiile. Este cel dintâi reprezentant al României în fața Bruxellesului de acum, că practic am preluat președinția, Austria ne-a predat, ei sunt în perioada de vacanță, și-au terminat treaba, noi trebuie să ne pregătim, dar România este practic președinte al Uniunii Europene de facto, de jure vom fi la 1 ianuarie. Reprezentantul României este domnul Iohannis, iar în momentul în care iar ai demonstrații la București cu zeci de mii de oameni și violențe, în defensivă de duci la Bruxelles, nu te duci ca să îți impui un punct de vedere, deși, mă rog, nu știu ce își va impune domnul Iohannis. Un protest la București, credeți-mă e și în defavoarea lui Klaus Iohannis", a declarat analistul la postul de televiziune.

Citește și Vestele galbene, în Israel. Solicitarea protestatarilor 

România a preluat Preşedinţia Consiliului UE în cadrul Consiliului Afaceri Generale

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a preluat oficial, marţi, mandatul de Preşedinte al Consiliului Afaceri Generale, la finalul reuniunii miniştrilor pentru afaceri europene care a avut loc la Bruxelles. 

Un punct important pe agenda de discuţii la reuniunea CAG l-a constituit Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, în pregătirea dezbaterii liderilor europeni de la Consiliul European din 13-14 decembrie 2018. Potrivit unui comunicat al MAE transmis marţi Agerpres, Ciamba a apreciat, în intervenţia sa, eforturile depuse de Preşedinţia Austriei pe acest dosar, subliniind că România este pregătită să menţină acelaşi ritm susţinut al discuţiilor care să conducă la realizarea de progrese consistente pe durata mandatului său. 

În egală măsură, a fost evidenţiată necesitatea ca noul buget al Uniunii să fie deopotrivă ambiţios şi echilibrat şi să reflecte atât nevoia de susţinere în continuare a obiectivelor de creştere şi convergenţă, precum şi necesitatea oferirii unui răspuns eficient la provocările actuale. De asemenea, ministrul delegat a accentuat faptul că avansarea substanţială a negocierilor în acest dosar depinde, în mare măsură, de angajamentul constructiv al tuturor statelor membre şi al instituţiilor europene în proces. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel