EXCLUSIV  Ioana Constantin: Agresiunea Federaţiei Ruse, fină şi subtilă iniţial. Un butoi de pulbere aici, aproape de noi

Ioana Constantin  Foto: Crișan Andreescu
Ioana Constantin Foto: Crișan Andreescu

Ioana Constantin a explicat într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS TV cum funcţionează agresiunea Federaţiei Ruse, în contextul tensiunilor cu Ucraina. De asemenea, aceasta a dat şi un exemplu din România. 

"Dacă ne gândim la Federaţia Rusă, pentru ea Ucraina nu este diferită. Are o experienţă deosebită în tot ceea ce priveşte anexarea cu forţa, aşa că Ucraina, Republica Moldova şi alte astfel de zone sunt absolut de interes. Nu trebuie să uităm un lucru. În ultima perioadă, UE şi statele europene au cumpărat gaze de la Federaţia Rusă, iar cu banii aceştia Federaţia Rusă îşi dotează armata şi o masează la graniţe sau pe teritoriul Ucrainei. 

E un butoi de pulbere care e aici aproape de noi, în proximitatea noastră, şi nu am văzut reacţii foarte mari în spaţiul public din România. A fost preşedintele Iohannis la nişte întâlniri, dar apoi am tratat cu o oarecare superficialitate. Nu trebuie să ne băgăm, dar suntem stat membru NATO. 

Este foarte fină şi subtilă agresiunea pe care o face iniţial Federaţia Rusă. Ea pleacă printr-o propagandă care nu se observă. Am observat că în spaţiul public din România, spre exemplu, apar ocazional contestatari ai scutului de la Deveselu, sau care ne spun că  nu e bine ca noi cu americanii şi cu NATO să avem o relaţie aşa bună. Dl Georgescu, acel 'premier' propus de AUR, este cel mai mare contestatar al scutului de la Deveselu şi apare într-un top al principalelor persoane care diseminează propagandă rusească în România. Eu am observat că mesajul dânsului este de tipul 'noi nu suntem o colonie, nu suntem sclavii americanilor, ai Uniunii Europene, suntem independenţi'. Recunosc că UE a avut măsuri destul de proaste pe pandemie, dar de aici până la a pune şi America în aceeaşi zonă mi se pare deplasat, pentru că România datorează parcursul din ultimii ani apartanenţei la NATO şi, mai mult decât atât, parteneriatului cu SUA. Nu ştiu de ce se feresc mulţi politicieni să vorbească despre asta. Polonia a ştiut bine să gestioneze parteneriatul cu NATO, este şi un stat extrem de demn în faţa UE, merge şi negociază pentru interesele economice locale. Noi suntem respectaţi în NATO datorită militarilor noştri, dar astfel de diversiuni pe care le fac aceşti mari admiratori ai lui Putin duc la breşe subtile şi îşi fac loc în minţile unor oameni nemulţumiţi", a declarat Ioana Constantin la DC NEWS TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel