Insula Iubirii: Imaginile care îl dau peste cap pe Bogdan

Scutaru Cristina / 22 oct 2018 / 11:30 Salveaza PDF Comentarii
Insula iubirii
Descriere foto: Insula iubirii

Două alarme i-au tulburat pe băieții de pe "Insula Iubirii", seara trecută, la Antena 1, iar una dintre ele i-a adus vești nu tocmai bune lui Bogdan.

Declarațiile lui Hannelore despre relația sa cu Bogdan au fost exploatate de Gojman, care a preferat să se concentreze pe neconcordanțele din povestea acestuia mai degrabă decât pe apropierea dintre Mirela și Mircea. "Ea nu a vrut de la început să vină aici!", a spus în cele din urmă Bogdan, enervat de insistențele celorlalți.

De partea cealaltă, Ionuț a primit imagini despre care susține că i-au rănit mai degrabă orgoliul, nu iubirea. "Eu nu accept ca femeia de lângă mine să facă așa ceva. Nu poți să vii aici, să te compromiți, ca să mă faci pe mine gelos. Sunt singur și am ajuns la concluzia că nu mai am ce să discut cu ea", i-a spus acesta lui Bogdan. Profitând de starea aceasta, Nicoleta a mai făcut un pas și a cucerit noi teritorii – a dormit alături de el în pat și au început să se comporte ca un cuplu în vacanță, cu Gojman extrem de atent asupra femeii.

Hannelore și Andi, planuri împreună

În timp ce Bogdan era chinuit de ceea ce a văzut, Hannelore și Andi păreau mai degrabă să își facă planuri împreună, iar viitoarea mireasă l-a anunțat deja că urmează să stea o perioadă în București, la întoarcerea acasă. "Mi-a spus foarte clar că singurul imprediment ar fi contextul, nu sentimentele sau atracția. Mi se pare că o cunosc de foarte mult, ne înțelegem din priviri", a povestit Andi, care s-a bucurat alături de Hanne de o seară ploioasă romantică. Ploaia de la Minitel i-a adus aproape și pe ceilalți, iar încet-încet, cuplurile s-au retras sub pături și nu s-au abținut de la mângăieri sau săruturi furate. Iar imaginile i-au lăsat fără cuvinte pe partenerii lor, care jucau table în acest timp. "Mi se rupe sufletul, dar asta e... A fost iar o privire din aceea...", a spus Bogdan. "Acum mai depinde doar de Andi, urmează un sărut", a spus Gojman.

Pentru Bogdan, seara a continuat însă la fel de greu, cu noi imagini din activitățile zilnice, în care nu fac economie de gesturi de apropiere și culminând cu o petrecere la care logodnica sa a uitat de inhibiții. "La final îmi voi da seama... până acum văd o femeie fericită, dezinvoltă, dar cu Andi are unele mici priviri pe care le-am observat. Ce știu eu este că o iubesc foarte mult, am niște sentimente atât de mari pentru ea încât nu aș vrea să îmi dau cu părerea", a spus Bogdan. La fel de greu a primit și Răzvan semnele de apropiere dintre Cati și George, acesta răbufnind: "Ar putea să se îndrăgostească de el, îi oferă tot ce nu i-am oferit eu. De-asta n-am eu încredere în femei!".

De partea cealaltă, Mirela și Mircea s-au bucurat de adrenalină într-un parc de distracții

"M-am simțit bine cu el, am simțit că am cu cine să plec la drum", a mărturisit Mirela, care a fost apoi răsfățată cu o masă pe care și-o dorea la fast-food. "La fix a fost tot, parcă mi-a citit gândurile!", a spus aceasta încântată, însă chiar dacă declarativ a încurajat avansurile lui Mircea, în practică, aceasta i-a tăiat orice elan.

În acest timp, conștientă de riscul sentimental la care se expune, Mari a mărturisit că preferă să riște și să se bucure din plin de ceea ce se întâmplă cu Cristi și de un nou date alături de el. "Mi-ar plăcea să fie ceva și acasă...", a mărturisit Mari, care însă încă încercă să mascheze sentimentele pe care le are față de ispită. De partea cealaltă, iubitul său face eforturi să își șteargă din minte imaginile văzute cu o seară înainte. "O să îmi fie rușine de toată lumea că am ajuns în situația aceasta, vor spune că am fost un prost. Și îmi asum asta, am iubit-o!", a spus Iulian la testimoniale, în timp ce în fața celorlalți a continuat să braveze și să pară indiferent.

Cum vor evolua lucrurile pe "Insula Iubirii", telespectatorii pot afla duminica viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție a celui de-al patrulea sezon.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24