Grindeanu, mesaj pentru PNL

Premierul Sorin Grindeanu i-a acuzat luni pe liberali, în plenul Camerei Deputaţilor, că "refuză dreptul românilor la dezvoltare", adăugând că este incorect ca primarii să fie calificaţi drept hoţi şi infractori. 

"În privinţa OUG 9/2017, nu ştiu cât de des reuşiţi dumneavoastră să vorbiţi cu dânşii, dar un lucru e cert: s-au săturat să facă potecă la Bucureşti în căutare de finanţare pentru proiectele lor. Este total incorect faţă de aceşti oameni şi faţă de eforturile lor să-i caracterizaţi drept hoţi şi infractori, care jefuiesc banul public. Aşa ceva cred că nu poate fi acceptat, mai ales că nici nu ştiţi ceea ce criticaţi. Trebuie să vă spun că, încă din 2013, legea prevede ca în bugetul de stat să se evidenţieze atât creditele bugetare, cât şi cele de angajament necesare pentru a eşalona cheltuirea banilor pe proiecte multianuale. Acela a fost momentul în care au fost introduse prevederile din art. 4 din Legea 500/2002. (...) Domnul Cioloş a avut, la rândul său, două variante: fie să facă acel soft să pună în funcţiune, fie să proroge din nou termenele de intrare în vigoare a acelor articole. N-a făcut niciuna nici alta, de fapt, n-a făcut nimic, pe modelul bine cunoscut 'după mine potopul'. (...) Singura decizie pe care o puteam lua pentru a reintra în normal a fost să suspendăm acele articole", a explicat prim-ministrul. 

Ulterior, a adăugat el, s-au adoptat amendamente la legea bugetului "pentru a nu exista tot felul de interpretări tendenţioase". 

 "Dacă nu mai ţineţi minte, domnul Cioloş este cel care apărea pe afişe în campania electorală a PNL-ului din toată ţara şi care se presupunea că, cel puţin, se pricepe. Stimaţi colegi din Opoziţie, prin ce reclamaţi dumneavoastră, astăzi, aici, nu faceţi decât să le refuzaţi românilor dreptul la dezvoltare. Avem încă regiuni în care sărăcia, lipsa infrastructurii sau accesul principal la educaţie sau la sănătate fac grea viaţa oamenilor. Statisticile Eurostat spun că peste 60% din gospodăriile din mediul rural nu au baie sau grup sanitar în interiorul locuinţei, asta în condiţiile în care în Europa media este de 2,7%. (...) E clar că România are nevoie de dezvoltare", a arătat Sorin Grindeanu, conform Agerpres.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel