€ 5.0914
|
$ 4.3359
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3359
 

Grindeanu și-a certat miniștrii: S-a înțeles?
Autor: Anca Murgoci

sorin_grindeanu_dcnews_73136600
 

Sorin Grindeanu și-a certat miniștrii, joi, în ședința de guvern.

"Nu îmi doresc, și am și cerut să se facă o inventariere, ca altcineva decât cei care sunt titulari pe posturi să discute despre lucruri care țin de alte ministere. S-a înțeles? De exemplu, nu vreau să aflu de anumite investiții la Ministerul Apărării decât de la Ministerul Apărării", a zis premierul.

"Fac o precizare și despre impozitul pe gospodărie. Am văzut că există o întreagă efervescență pe marginea acestui subiect. Toată lumea merge la televizor și își dă cu părerea fără a avea, până în acest moment, un proiect clar, concis. Sunt foarte multe discuții la Ministerul Finanțelor. Sunt lucruri premergătoare. Până când nu avem un draft final, v-aș ruga să vă abțineți! Singurul care poate să vorbească din punctul de vedere al Guvernului pe acest subiect este ministrul Finanțelor. Asta ca să fim foarte clari din punctul de vedere al comunicării publice, pentru ca am văzut foarte puțini dintre dumeavoastră care să nu-și dea cu părerea", a mai zis Sorin Grindeanu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close