Gheorghe Ştefan, eliberat condiţionat. Motivarea deciziei

Fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, condamnat la închisoare cu executare în două dosare, poate fi eliberat condiţionat pentru că 's-a îndreptat şi se poate reintegra în societate', se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Ploieşti.

Potrivit documentului obţinut, luni, de Agerpres, Gheorghe Ştefan a avut, pe parcursul detenţiei, un comportament 'pozitiv', iar liberarea sa anticipată nu reprezintă un pericol pentru societate.

"Aşa cum reiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei (...), pe întreaga durată a executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament pozitiv, în sensul că nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat o dată, a participat la activităţi lucrative (13 zile câştig) şi la activităţi socio-educative (21), astfel că instanţa apreciază că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate', se precizează în motivare.

Instanţa a reţinut că Gheorghe Ştefan avea de executat o pedeapsă de 1.278 de zile, iar pentru a putea fi propus în vederea liberării condiţionate trebuia să fi executat cel puţin o treime din aceasta, respectiv 426 de zile.

Fostul primar a fost încarcerat la data de 3 octombrie 2016, iar până la data formulării propunerii de liberare condiţionată de către Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti acesta a executat 297 de zile în detenţie, la care s-au adăugat 235 de zile de arest preventiv şi 13 zile considerate ca executate în urma muncii prestate, având în total 545 de zile executate din pedeapsa totală.

Decizia de liberare condiţionată pronunţată de Judecătoria Ploieşti nu este definitivă.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel