Germania-Iran, țara condusă de Merkel acordă o finanțare uriașă Teheranului

Germania va acorda Teheranului o linie de credit de 1,20 miliarde de euro (1,27 miliarde de dolari) pentru a sprijini finanţarea unui proiect feroviar, a declarat, pentru Bloomberg, un oficial al Băncii Centrale a Iranului. 

Acordul vine după ce compania germană Siemens AG a semnat câteva acorduri cu Iranul pentru dezvoltarea reţelei sale de cale ferată, inclusiv electrificarea liniei Tehran - Mashhad. 

Facilitatea va fi acordată prin intermediul băncii germane de stat KfW IPEX şi va fi folosită pentru finanţarea proiectului liniei de cale ferată dintre Teheran şi Mashhad. De asemenea, Germania va finanţa şi o serie de centrale electrice din Iran, a adăugat oficialul. 

După atenuarea sancţiunilor internaţionale în urmă cu zece luni, Iranul nu a reuşit să obţină finanţare pentru proiectele de infrastructură, în valoare de miliarde de dolari. Marile bănci europene au o atitudine prudentă, fiind îngrijorate să nu intre sub incidenţa sancţiunilor care au mai rămas în vigoare. 

Finanţarea a fost aprobată în principiu şi este aproape de finalizare. Aceasta va fi cea mai mare linie de credit externă obţinută de Iran după atenuarea sancţiunilor, a afirmat Michael Tockuss, preşedintele Camerei de Comerţ germano-iraniene. 

Siemens are 348.000 de angajaţi şi este prezentă în 190 de ţări, fiind una dintre cele mai importante companii la nivel mondial, cu activităţi în domeniul energiei, telecomunicaţiilor, sănătăţii, transporturilor şi electronicii. 

Compania Siemens are o activitate de peste 100 de ani în România, deţine afaceri în industrie, sănătate şi energie şi are peste 2.100 de angajaţi, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel