Gabriela Firea, mesaj pentru Vlad Voiculescu: Ne VEDEM în instanță

Gabriela Firea
Gabriela Firea

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, marţi, că fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu face acuzaţii nefondate la adresa sa atunci când vorbeşte despre cazul unei fetiţe cu fibroză chistică, precizând că îl va acţiona în judecată. 

Reacţia Gabrielei Firea vine după ce Vlad Voiculescu i-a transmis că ar trebui "să intre în pământ de ruşine" pentru cazul unei fetiţe cu fibroză chistică, care ar fi trebuit să beneficieze de un transplant. 

"Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că e renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii. În primul rând să existe organul donat. Am observat că e o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii care are business în domeniul sănătăţii", a afirmat Firea. 

"Voiculescu își face campanie" 

Potrivit acesteia, Voiculescu îşi face campanie electorală cu sănătatea românilor şi "se joacă cu informaţii neadevărate" pe care le exprimă în spaţiul public. 

"A fost demontat în tot ceea ce a afirmat de către managerul Spitalului 'Sfânta Maria', domnul doctor Copcă, pentru că nu se pot realiza operaţii decât dacă există bolnavul şi donatorul sau organul donat. Practic, toate aceste operaţii depind de existenţa organelor, iar domnul doctor Copcă a explicat în toate situaţiile în care a fost acuzat pe nedrept şi domnia sa şi Primăria Capitalei, noi nu facem decât să investim într-un spital, nu realizăm noi înşine operaţiile şi nici rândul organelor la transplant care să fie acordate unuia sau altuia dintre pacienţi. A spus foarte clar că nu a existat organul care să fie donat, deci sunt autorităţi ale statului care răspund în faţa legii pentru ceea ce fac şi dezmint tot ceea ce exprimă în spaţiul public fostul ministru al Sănătăţii, care face acuzaţii nefondate şi încă o dată îi transmit că ne vom vedea în instanţă, pentru că nu se poate juca la nesfârşit de dragul unei cariere politice pe care şi-o doreşte fulminantă, dar ea nu poate să fie construită pe minciună", a adăugat Firea. 

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a făcut referire pe Facebook la cazul unei fetiţe care avea nevoie de un transplant, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel