Gabriela Firea denunță una dintre posibilele teme de campanie: ”Asta s-a dorit!”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că anumite cercuri de interese îşi doreau să impună drept temă a campaniei electorale posibilitatea ca bucureştenii să rămână fără apă şi căldură, dar că ea a dejucat această intenţie.

'Aceasta s-a dorit a fi tema campaniei electorale. Tema era pregătită în felul următor: ELCEN - care e în subordinea Ministerului Energiei, care fireşte aparţine de Guvern - deci această entitate economică ar fi trebuit să ameninţe la două zile bucureştenii, prin ameninţarea Primăriei cu închiderea robinetului la apă caldă, la căldură. Aşa cum aţi văzut, din precampanie, în fiecare zi ei opreau căldura şi se pregăteau să o facă din ce în ce mai des. Nu m-am lăsat intimidată, ameninţată. Am făcut ceea ce scrie în lege. Se mergea până la atac la siguranţa cetăţenilor. Asta era tema de campanie. Din nefericire pentru cei care au gândit acest lucru, le-am dejucat această temă de campanie', a spus Gabriela Firea, la România Tv.

Întrebată cine a dorit să ducă această campanie, primarul general a răspuns că este vorba de 'cercuri de interese care influenţau decidenţi'.

'Cei care ani de zile au dus-o foarte bine, extraordinar de bine, prin faptul că au căpuşat şi ELCEN, şi RADET şi au menţinut această relaţie economică nesănătoasă între cele două entităţi economice. (...) Au finanţat campanii de dreapta, pentru că şi ELCEN şi RADET au fost conduse de reprezentanţi PDL şi PNL, nu PSD. Întotdeauna: şi CA-urile, şi managementul', a mai susţinut Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel