Furculițele se vor așeza în stânga farfuriei, în ordinea utilizării. Mâinile și coatele nu se țin pe masă

Foto Pexels
Foto Pexels

Există o serie de reguli care se aplică atunci când servești masa.

Potrivit codului bunelor maniere la masă, furculițele se vor așeza în stânga farfuriei, în ordinea utilizării. În partea dreaptă a farfuriei, se pun cuțitele și lingurile. Lângă farfurie, cuțitul pentru carne, apoi cel de pește, pentru salată, și lingura. La masă, cuțitele se pun întotdeauna cu partea tăioasă spre farfurie. Deasupra farfuriei, vor fi așezate furculița pentru desert și lingurița pentru desert.

În partea dreaptă se vor afla paharele. Cel mai apropiat va fi cel de apă, urmând paharul pentru vinul alb, apoi cel pentru vinul roșu.

Se folosesc tacâmurile la orice fel servit, iar acestea, odată folosite, nu vor fi lăsate pe masă.

În timpul mesei, dacă faci o pauză, lasă tacâmurile pe farfurie. Se pun în formă de litera V, furculița fiind pusă să stea peste cuțit, cu vârful în sus.

Dacă ai terminat de mâncat și aștepți al doilea fel, lasă cuțitul și furculița în partea din dreapta a farfuriei. Semnul că ai terminat de mâncat este și atunci când lași cuțitul și furculița, așezate paralel pe farfurie, cu vârfurile spre ora 10.00 a ceasului.

Mâinile și coatele nu se țin pe masă, ci pe lângă corp.

Citește și...

Tunsorile, culorile și machiajul la modă în anul 2023. Bob drept, păr lung cu breton retro

Apar tendințele în materie de tunsori și machiaj pentru anul 2023.

Hairstylistul Adrian Perjovschi și make-up artistul Madalina Petcu au vorbit despre tunsorile, culorile și machiajul la modă în anul 2023.

Culoarea anului 2023 va fi digital lavanda, un lila discret, „care nu cade în ridicol”. În ceea ce privește tunsorile pentru noul an, Adrian Perjovschi dezvăluie că există o gamă largă de tendințe pentru toate gusturile: tunsori pixie, bob drept, părul lung cu breton retro sau drept.

Pe partea de frumusețe, make-up artistul Madalina Petcu a spus, la emisiunea „Vorbește lumea”, că anul 2023 aduce în prim plan linia de tuș grafică, care poate fi folosită într-o serie vastă de modele după placul și imaginația fiecăruia.

Citește și...

Marte retrograd în Gemeni până în 2023

În perioada 30 octombrie 2022 - 12 ianuarie 2023, Marte va retrograda în semnul Gemenilor.

„Va face mult zgomot pentru nimic! Ne vom da seama cât de mult s-a infiltrat tehnologia în rutina noastră. Energia Gemenilor se referă la comunicare, la multitasking, la disiparea energiei în multiple direcții, idei noi, diversificare, adaptabilitate, progres intelectual, dorința de a fi mereu tineri. Cu ocazia acestei retrogradări, putem discuta din nou și despre reconversia profesională. Sau despre înscrierea la unele cursuri/ateliere/workshop-uri pe care am fi vrut să le facem la un moment dat, însă atunci viața ne-a oferit unele responsabilități”, a explicat astrologul Daniela Simulescu.

Cu Marte retrograd în Gemeni, trebuie să aveți mare grijă dacă vreți să vă luați permisul sau să vă cumpărați mașină.

Cu Marte retrograd în Gemeni, relațiile cu frații și surorile se schimbă. „Pe moment sunt dinamice, după s-ar putea să vă irite mult. Vă înfuriați din nimic pe ei și ei pe voi. Cu Marte retrograd în Gemeni, o vorbă aruncată s-ar putea să provoace un rău mare”, a precizat astrologul DCNews, Daniela Simulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel