Funeriu i-a chemat pe sindicaliști să le propună reducerea salariilor și nu mărirea lor, cum se credea

Funeriu remaniere
Funeriu remaniere

Ministerul Educaţiei  a propus un act normativ pentru anularea sentinţelor judecătoreşti câştigate de profesori privind salarizarea, a declarat Liviu Pop, secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), după ce a părăsit Comisia de Dialog Social de la Ministerul Educaţiei.

Joi dimineaţa, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a convocat Comisia de Dialog Social la care au fost invitaţi liderii sindicali din învăţământ. "În cadrul comisiei ni s-a propus un proiect de act normativ prin care se abrogă deciziile judecătoreşti pe care colegii noştri, cadre didactice, le-au obţinut în instanţă cu reîncadrarea în baza Legii 221. Firesc că noi am refuzat acest lucru", a afirmat Liviu Pop.

Conform liderului sindical, actul normativ prevede o reducere cu 33% a salariilor celor peste 15.000 de cadre didactice care au câştigat în Instanţă drepturile băneşti. Practic, ministerul nu doreşte aplicarea sentinţelor judecătoreşti. În aceste condiţii, sindicaliştii din învăţământ au părăsit Comisia şi au anunţat continuarea acţiunilor de protest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel