Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu face acuzații grave. El a scris pe pagina de socializare că funcțiile din instituțiile de control sunt cumpărate în avans, iar oamenii puși în aceste funcții au rolul de a colecta bani pentru partide. Lăzăroiu subliniază că această stare duce la "facilități de turism precare, construcții subrede, alimente alterate, bunuri publice de calitate inferioară și subfinanțate".
Iată ce a scris Lăzăroiu pe Facebook:
Daca stai si te uiti cu atentie, radacina tuturor relelor este finantarea partidelor politice. Pentru ca nu ne putem plange ca n-avem reguli si standarde. In buna parte ele sunt la nivel european, pentru ca au fost armonizate cu legislatia europeana. Problema intervine atunci cand ajungem la aplicarea standardelor si regulilor, adica in curtea institutiilor cu rol de control. Aici toate partidele isi numesc clientii politici, sub pretextul ca nu poti guverna daca nu ai oamenii tai care sa aplice politicile guvernului.In realitate, cei mai multi oameni pusi in functii la institutiile de autorizare si control sunt pusi pentru a colecta bani pentru partid. Cum fac asta? Pur si simplu inchizand ochii la nerespectarea standardelor/regulilor. O parte din bani intra in buzunarul lor, o alta parte merge la partid. Functiile astea, cum bine stim, sunt cumparate in avans, inainte de a intra la guvernare. Sa privim acum corect lucrurile: raul in sine nu este ca oamenii astia colecteaza bani pentru partid, ci ca, de fapt, nu se aplica legislatia in vigoare. Ceea ce se traduce in: facilitati de turism precare, constructii subrede, alimente alterate, bunuri publice de calitate inferioara si subfinantate (educatie, sanatate, ordine publica etc.) si putem adauga o lista lunga. O finantare corecta si transparenta a partidelor, mai ales in campaniile electorale, ar corecta mult aceasta situatie. Dar exista vointa politica pentru asa ceva?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu