Fostul deputat PP-DD Moldovan confirmă că Diaconescu cere 2 mil. euro în cazul demisiei

ioan_moldovan
ioan_moldovan

Fostul deputat PP-DD de Cluj Ioan Moldovan, trecut recent la Partidul Conservator, a confirmat, luni, pentru Realitatea.net, că a semnat un "acord scris" cu Dan Diaconescu care l-ar fi obligat la plata a două milioane de euro în cazul demisiei sau excluderii din partid, însă, fiind vorba doar de un act pe care nu apare nicio semnătură sau ștampilă notarială, este "nul de drept".    

Întrebat dacă documentul semnat îl obligă la plata a două milioane de euro, deputatul Iona Moldovan a răspuns: "Da, este adevărat, dar e un acord scris între două persoane fizice, fără nicio semnătură sau ştampilă notarială, deci este nul de drept".

Potrivit celor declarate de către actualul deputat conservator, "Toţi membri PPDD au semnat acest acord potrivit căruia trebuie să plătim două milioane de euro".

Ioan Moldovan, ales deputat din partea PP-DD la alegerile din 9 decembrie, a trecut, în luna ianuarie 2013 la PC. "Îl cunoşteam de mai demult, iar dânsul şi-a manifestat dorinţa de a intra în PC. Înscrierea sa în PC a avut loc şi este un lucru bun, înseamnă un parlamentar în plus pentru conservatori, iar PC Cluj va avea un deputat. Domnul Moldovan va fi numit în funcţia de prim-vicepreşedinte al PC Cluj", a declarat săptămâna trecută preşedintele PC Cluj, Şerban Rădulescu, pentru Mediafax.

La sfârșitul lunii octombrie, presa informa că toți candidaţii PPDD la alegerile parlamentare sunt obligaţi să semneze un “contract”, înainte de a intra în cursa electorală, prin care se angajează să plătească partidului 2 milioane de euro în cazul în care vor migra la un alt partid.

 “Suma a fost stabilită mai mult simbolic. Nu a existat o analiză pentru această sumă. Am primit această propunere din teritoriu şi cei din teritoriu ne-au spus că puteam pune orice sumă şi 20 de milioane de euro. Niciunul din cei care candidează nu iau în calcul că vor părăsi echipa după alegeri. Este un gest moral, un gest de ataşament faţă de partid”, explica secretarul general al PP-DD, Liviu Neagu.

În același context, avocatul PP-DD, Daniel Fenechiu, declara, pentru gandul.info, că, în momentul în care un parlamentar PP-DD va migra la un alt partid, atunci clauza de sancţiune de 2 milioane de euro devine activă, iar sancţiunile pactului comisoriu intră în vigoare fără intervenţia instanţei.

Referitor la același subiect, Liliana Mincă, deputat PP-DD, confirma, de asemenea, semnarea acordului cu partidul fondat de Dan Diaconescu: “Este o convenţie pentru toţi candidaţii PPDD care este foarte clară. Atunci când ieşi parlamentar din partea PPDD nu poţi să trădezi partidul decât dacă achiţi o sumă prevăzută de partid. Există şi o demisie în alb pentru toţi cei care vor să migreze. Nimeni însă de la PPDD nu va migra. Vă garantez eu. Mie nici prin cap nu îmi trece să plec”, a spus Liliana Mincă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel