Fondatorul Moon, Sun Myung Moon, a murit

sun-myung-moon
sun-myung-moon

Sun Myung Moon, fondatorul Bisericii Unificării, o instituţie care s-a transformat într-un imperiu economic prosper, cunoscută şi sub numele de secta Moon, a murit în noaptea de duminică spre luni la vârsta de 92 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al organizaţiei religioase.

Miliardarul sud-coreean a fost spitalizat în urmă cu două săptămâni din cauza unor complicaţii apărute în urma unei pneumonii. El a decedat luni, puţin înainte de ora locală 2.00 (duminică, 20.00, ora României), scrie Mediafax.

Biserica Unificării a anunţat vineri, citându-i pe medicii acestuia, că Sun Myung Moon a intrat într-o "fază ireversibilă".

Medicii au anunţat anterior că rinichii acestuia au încetat să mai funcţioneze şi că ficatul i s-a deteriorat rapid.

Organizaţia religioasă pe care Sun Myung Moon a fondat-o în 1954 este una dintre cele mai controversate din lume şi este considerată o sectă în numeroase ţări.

Ea este cunoscută pentru organizarea unor ceremonii colective de căsătorie a mii de cupluri. Ramificaţiile acesteia în lumea afacerilor merg de la firme în sectorul construcţiilor şi până la educaţie şi presă, ca de exemplu Washington Times, incluzând companii în domeniul alimentar, inginerie şi chiar o uzină de automobile în Coreea de Nord.

Sun Myung Moon provine dintr-o familie de agricultori, dintr-o zonă aflată în prezent pe teritoriul Coreei de Nord. El a dat asigurări că, la vârsta de 15 ani, a avut o viziune a lui Iisus Hristos care l-a îndemnat să îi continue misiunea întreruptă prin crucificare.

Organizaţia fondată de acesta revendică aproximativ trei milioane de credincioşi în aproximativ 200 de ţări, care îl numesc "Adevăratul Tată" şi îl consideră "singurul şi unicul Mesia din istoria umană".

"Era surmenat în ultimele luni deoarece, în pofida vârstei, a mers în fiecare lună în Statele Unite", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Bisericii Unificării, care a confirmat moartea acestuia, anunţată de către agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.

Sun Myung Moon a lăsat 14 orfani, iar cel mai mic dintre cei şapte fii ai săi, Hyung Jin Moon, a preluat conducerea Bisericii Unificării în 2008, la vârsta de 28 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel