Cele mai citite

Florin Manole, întrebarea zilei despre congresul PNL după ce Ciprian Ciucu a fost pus sub control judiciar

ciprian ciucu dna
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, ajunge la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost citat pentru audieri într-un dosar de corupție. Sursa foto: Agerpres

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a fost pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Florin Manole, ministru al Muncii în cabinetul Bolojan, a venit cu întrebarea zilei despre congresul PNL.

"Suspectul Ciucu Ciprian, la data faptelor primar al sectorului 6, acum elefantul din cămara PNL

Ciucu Ciprian este de astăzi un penal în cea mai importantă funcție din București!

Fix tot atât cât au fost toți cei în situația lui, catalogați de el și de mulți liberali ca atare.

Și nu merită mai multă decență decât a avut el în discursul public, merită fix atâta prezumție de nevinovăție cât a considerat el necesar că merită și alții. Adică zero!

El, un intransigent susținător al becurilor aprinse, descoperă nuanțe doar în lumina girofarelor care îl privesc.

Nu i se aplică niciun strop de clemență, să își dea demisia, nu are dreptul nici măcar să candideze în partid.

Scrie suspectul Ciucu Ciprian că procesul îi va mânca timp și energie... Cât tupeu... Altora, nevinovați dovediți, le-au fost mâncați ani și familii și vieți când el venera DNA fără nuanțe.

Să nu mai cerșească empatie, să aibă minima demnitate și să se retragă până când toate suspiciunile se risipesc. Dacă se risipesc...

Suspectul Ciucu Ciprian nu va învăța nimic astăzi pentru că nu mintea i-a lipsit până acum, ci caracterul. A fost un susținător partizan al unor principii doar când îi conveneau.

Și da, suspect-sub-control-judiciar Ciucu Ciprian, e o tinichea și o porti în frunte fără să ai demnitatea demisiei. Și vrei să atârni tinicheaua asta și de PNL, nu ai pic de onoare și de decență. PNL trebuie să se reformeze și să se debaraseze de penalii din fruntea sa.

p.s. congresul PNL se ține în București ca să poată participa și candidatul aflat sub control judiciar", a punctat Florin Manole. 

Prima reacţie a lui Ciprian Ciucu despre dosarul în care e anchetat 

"A fost o zi ciudată pentru mine. Este pentru prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Dar am dus-o relativ ușor, sentimentele care m-au încercat au fost doar uimirea și frustrarea. Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat. 

Cu privire la acuzația de luare de mită... Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut. Mai mult voi afla după ce voi avea, împreună cu avocații, acces la dosar. Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase. 

Aceste acuzații pică prost, într-un context prost: am enorm de mult de lucru la primărie și acum, cu acest dosar, voi avea de cărat după mine, probabil un an, doi sau trei, niște acuzații pe care va trebui să le demontez și un proces obositor și sâcâitor. Sper să scap cât mai repede de acestă tinichea. 

În afară de timpul pe care va trebui să îl dedic acestui proces (mai am și altele, m-au dat dezvoltatori imobiliari în judecată atunci când am protejat legitim interseul public), mă voi comporta ca și când nimic nu s-a întâmplat și voi munci cu toate puterile pentru orașul nostru. 

Voi ține capul sus, nu voi evita întâlnirile publice și nici contactul direct cu bucureștenii. Pentru că nu am de ce! 

Nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sitemului de justiție", a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Partide politice
Citește mai multe din Partide politice
x close