Cele mai citite

Firea, NOU atac la adresa lui Grindeanu în ședința PSD

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
gabriela_firea_dcnews_98722600

Gabriela Firea, în cadrul ședinței PSD, a lansat un nou atac dur la adresa lui Sorin Grindeanu.

"Din punctul meu de vedere, de la o vreme guvernarea nu ne mai aparține. Premierul pe care l-am validat a ajuns în aceeași zonă politică cu opozanții noștri", a zis Gabriela Firea.

Sorin Grindeanu a susținut, în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, că nu va demisiona din funcție, au precizat surse participante la reuniunea de miercuri.

Premierul și-a întrebat colegii din conducerea social-democrată cine a întocmit raportul de evaluare a miniștrilor, prezentat în CExN, și le-a precizat că el vede și ia la cunoștință pentru prima oară, chiar în acel moment, de acest document.

Totodată, au mai precizat sursele citate, premierul a venit la CExN cu propria analiză a activității guvernamentale, în care a subliniat că pe trimestrele I și II ale acestui an PSD a transmis ministerelor 97 de măsuri din programul de guvernare, iar dintre acestea doar 9 nu au fost realizate.

Sorin Grindeanu le-ar mai fi transmis colegilor din partid că în peste 20 de ani de când este membru PSD nu s-a confruntat cu o campanie agresivă cum a fost cea lansată la adresa sa în ultima lună de zile de către unii colegi din partid.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close