Filmul ”Joker”, interzis minorilor. Poliția face razii în cinematografele din Atena

Alexandru Ichim / 22 oct 2019 / 05:00 Salveaza PDF Comentarii
Cinematograf
Cinematograf

Razii ale poliţiei în cinematografele din Atena pentru a împiedica minorii să vadă filmul ''Joker''. 

Filmul ''Joker'' suscită controverse chiar şi la câteva săptămâni de la lansarea sa pe ecrane, de data aceasta la Atena unde au fost organizate razii ale poliţiei în cinematografe pentru a împiedica minorii să vadă acest film atât de lăudat, fapt ce a provocat critici atât în interiorul ţării, cât şi în afară, scrie Agerpres după o relatare EFE.

Raziile au avut loc în acest weekend în sălile de cinema din Kypseli, un cartier din centrul Atenei, şi în Marousi, la periferie, după ce doi funcţionari ai Ministerului Culturii, însărcinaţi să vegheze asupra aplicării acestei interdicţii, au văzut doi minori însoţiţi de părinţii lor la cinematograf şi au chemat poliţia.

Părinți arestați, adolescenți scoși cu forța de la film

 

Martorii au declarat mass-media că au avut loc inclusiv arestări ale părinţilor, responsabilului unuia dintre cinematografe şi mai multor adolescenţi care au fost scoşi cu forţa din cinematograf.

Potrivit mass-media, au fost şi minori care au petrecut mai multe ore la comisariat pentru a fi încălcat o lege din 1937, care "interzice strict prezenţa minorilor în sălile de cinema unde se proiectează filme destinate adulţilor".

În Grecia tinerii au drept de vot de la 17 ani, dar nu pot intra într-o sală de cinema pentru a vedea un film care aspiră la premiile Oscar de anul viitor.

''Joker'', recompensat cu Leul de Aur

 

''Joker'', recompensat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia, a fost clasificat ca apt pentru spectatorii de peste 15 ani în majoritatea ţărilor, dar în Grecia limita de vârstă a fost stabilită la 18 ani.

Chiar înainte de premieră, filmul a suscitat o amplă controversă pentru a fi tratat originile carismaticului "vilain" din DC Cómics ca pe o reflecţie asupra violenţei şi a sănătăţii mintale, mai ales în SUA unde focurile de armă fără discriminare sunt o realitate aproape zilnică.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26