Fermierii din acvacultură vor organiza un protest miercuri, 12 iulie, în intervalul orar 11:00 - 15:00, în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, acuzând ignorarea, de către autorităţi a problemelor cu care se confruntă sectorul, care, în prezent, este aproape de faliment.
'Acest demers vine ca urmare a nevoii urgente de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sectorul de acvacultură şi care au fost în mod constant ignorate de către autorităţi, lucru ce a condus ca, în prezent, sectorul să fie la un pas de faliment, în condiţiile în care 50% din consumul de specii produse în România provine din import.
În opinia noastră, acvacultura reprezintă un sector prioritar pentru siguranţa alimentară naţională şi pentru dezvoltarea economică a spaţiului rural şi costier. Cu toate acestea în ciuda intervenţiilor şi presiunilor noastre permanente, acvacultura nu beneficiază de atenţia şi sprijinul adecvat al autorităţilor pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă', se precizează într-un comunicat comun al Patronatului Peştelui din România şi al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie ROMFISH.
Potrivit documentului, printre motivele care au generat protestul de săptămâna viitoare se numără finanţările europene în contractele derulate prin POPAM, care falimentează sectorul în loc să îl sprijine, şi situaţia nerezolvată de 14 ani a terenurilor neconcesionate pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
Fermierii din sector acuză, de asemenea, tarifele foarte mari ale apei şi autorizaţiilor/avizelor accesorii pentru acvacultură şi birocraţia nejustificată, potrivit acestora, decât de interese financiare de grup. În plus, cele două organizaţii arată că, deşi acvacultura este furnizor net de servicii de mediu, acestea nu sunt recunoscute şi nici compensate cum este cazul altor ramuri ale agriculturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News