Federaţia Sindicatelor Poliţiştilor se opune sistemului de monitorizare cu 'brăţări' electronice a suspecţilor

Federaţia Sindicatelor Democratice a Politiştilor din România (FSDPR) se opune Proiectului de lege care prevede introducerea unui sistem de monitorizare prin care persoanele care se sustrag unor măsuri preventive sau împotriva cărora au fost instituite ordine de protecţie provizorii vor fi fi obligate să poarte dispozitive electronice de supraveghere, se menţionează în comunicatul transmis luni de purtătorul de cuvânt al FSDPR, Christian Ciocan.

'În forma sa actuala Proiectul Legii care prevede sistemul de monitorizare a persoanelor care se sustrag unor măsuri preventive sau împotriva cărora au fost instituite ordine de protecţie provizorii şi care vor fi obligate să poarte dispozitive electronice de supraveghere nu garantează prevenirea săvârşirii abuzurilor', consideră reprezentantul sindicatelor poliţiştilor. Acesta argumentează că Poliţia română nu poate administra acest sistem din cauza lipsei de personal.

'Poliţia Română - subdimensionată numeric - nu poate gestiona în parametrii legii sarcinile care i-ar reveni prin această nouă lege. În plus, problemele urgente privind alocarea de fonduri pentru dotare şi salarizarea corespunzătoare a personalului determină ca acest nou proiect de Lege să creeze vulnerabilitaţi pentru MAI, din acest punct de vedere', consideră Christian Ciocan.

Federaţia Sindicatelor Democratice a Politiştilor din România a transmis acest punct de vedere reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne, la şedinţa de Dialog Social de luni, precizează purtătorul de cuvânt al FSDPR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel