Avocatul Emil Vucă, prim-vicepreședinte PSD Giurgiu și consilier local, implicat în apărarea suspectului de crimă de la Giurgiu, a ales să se retragă din calitatea de membru al PSD. Măsura vine după ce președintele PSD, Victor Ponta, i-a pus în vedere că are la dispoziție două variante: ori rămâne în PSD, ori rămâne avocatul criminalilor.
Prezent în cadrul unei emisiuni la Realitatea Tv, Ponta a fost întrebat despre situaţia lui Emil Vucă, avocatul principalul suspect, Ionuț Tănăsoaia, în cazul morţii baschetbalistului american Hardy Chauncey.
"Astăzi am aflat că apărătorul criminalului de la Giurgiu este un membru important al PSD Giurgiu şi opinia mea a fost că nu poţi să fii şi în politică şi având o poziţie aşa cum am avut cu toţii, normală, de a combate clanurile interlope şi crima organizată, şi în acelaşi timp să fii apărătorul lor în instanţă. I-am transmis domnului Vucă, nu personal, am vorbit cu preşedintele de acolo şi am spus că există o soluţie simplă: ori politică, ori apărarea unor persoane acuzate de fapte foarte grave, ceea ce nu e nimic ilegal, dar sunt incompatibile cele două. Domnia sa mi-a explicat astăzi că nu are altă sursă de venit, este profesia sa, motiv pentru care de astăzi mi-a şi trimis, într-un mod civilizat, practic faptul că nu mai este membru al PSD", a explicat Ponta.
Liderului PSD i s-a precizat că Emil Vucă s-a autosuspendat, de fapt, din funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Giurgiu şi din calitatea de membru al PSD. "Autosuspendarea, conform noului statut, este o măsură pe termen nelimitat, practic în momentul în care domnul Vucă eventual va spune că nu mai vrea să fie avocat în dosare penale de acest gen, vrea să fie în dosare civile, comerciale, sigur că poate să revină în politică. Era o incompatibilitate din punct de vedere al standardelor pe care eu consider că PSD trebuie să le îndeplinească, tocmai pentru că PSD a plecat în trecut de la nişte standarde care l-au afectat ca partid", a afirmat Ponta.
Citește și:
Victor Ponta despre avocatul Emil Vucă: Ori alege să rămână în PSD, ori rămâne avocatul criminalilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu