DSU, explicaţii după înmormântarea lui ÎPS Pimen

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la faptul că Departamentul pentru Situații de Urgență ar fi acordat derogare Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru a realiza funerariile Părintelui Arhiepiscop Pimen, pentru corecta informare a opiniei publice, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă vine cu precizări.

"În data de 20 mai 2020, odată cu trecerea în neființă a Părintelui Arhiepiscop Pimen, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a trimis o solicitare atât Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției cât și Institutului Național de Sănătate Publică în vederea obținerii unei aprobări de a realiza slujba de înmormântare a Înaltpreasfințitului Părinte, amintit anterior.

Solicitarea trimisă de Mitropolia Moldovei și Bucovinei prevede, conform documentelor atașate, 2 variante surprinse sub forma unui program, în care sunt prevăzute, în detaliu, cursul desfășurării ceremoniei de înmormântare, cu reguli privind respectarea măsurilor de protecție și de distanțare socială.

Totodată, conform celor precizate în solicitare, a fost menționat faptul că slujba de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen se va desfășura, în aer liber, respectând măsurile aflate în vigoare odată cu intrarea stării de alertă pe teritoriul României și anume distanțare socială respectiv minim 2 metri între participanți precum și purtarea măștilor de protecție în vederea diminuării riscului de infectare a celor prezenți cu virusul SARS-CoV-2.

Date fiind aceste precizări, la sediul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, în cadrul căruia se regăsesc reprezentanți ai Institutului Național de Sănătate Publică, solicitarea în speță a fost supusă dezbaterii și a fost soluționată favorabil, Mitropolia Moldovei și Bucovinei având responsabilitatea de a respecta întocmai una dintre cele două variante exprimate de aceștia pentru a desfășura slujba de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen", transmite DSU.

"Acordul favorabil s-a realizat strict pe variantele exprimate de organizator"

"Astfel, prin acordul exprimat de Institutul Național de Sănătate Publică în vederea organizarii funerariilor în oricare cele două variante expuse, Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a transmis Mitropoliei acordul favorabil, subliniind, de asemenea, respectarea întocmai a celor prevăzute în solicitare.

Totodată, subliniem faptul că acordul favorabil exprimat de către INSP, respectiv CNCCI în vederea organizării funerariilor Înaltului Părinte s-a realizat strict pe variantele exprimate de organizator și care nu au prevăzut derogări de la normele de sănătate publică.

Date fiind informațiile și materialele foto-video apărute în spațiul public de la slujba de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen, comunicăm faptul că organizatorul nu a obținut o derogare din partea INSP, CNCCI pentru realizarea acestei ceremonii. Nerespectarea măsurilor de distanțare și de protecție a celor prezenți din timpul slujbei, conform materialelor apărute în mass-media, exced competențelor noastre", se arată în comunicatul DSU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy