Dragnea, anunț important privind creditele în franci elvețieni

 Proiectul de lege privind conversia în lei a creditelor în franci elveţieni va fi retrimis, luni, la comisii pentru a fi eliminat şi plafonul de 250.000 de franci elveţieni, a declarat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

'PSD a decis săptămâna trecută că nu va susţine ideea unui plafon de 50% grad de îndatorare, domnul Viorel Ştefan nu a ţinut cont de asta şi a introdus acel amendament pe care l-au votat toţi în comisie. Am aflat seara, după terminarea lucrărilor din comisie. Am cerut colegilor mei ca a doua zi dimineaţa, la 10,00, în plen, acel amendament să fie scos şi a fost scos, urmând ca astăzi să retrimitem legea la comisii pentru a scoate şi plafonul de 250.000 de franci elveţieni. Lucrurile sunt foarte clare, mai mult n-am ce să clarific', a declarat Dragnea la sediul central al PSD.

Săptămâna trecută, deputaţii au adoptat pe articole proiectul de lege privind conversia în lei, la cursul istoric, a creditelor în franci elveţieni. În timpul dezbaterilor a fost eliminat pragul de 50% grad de îndatorare pentru eligibilitate din proiectul privind conversia creditelor în franci elveţieni.

Un amendament adoptat prevede că de această lege vor beneficia persoanele fizice care au calitatea de consumator şi ale căror credite au valoare cumulată de maximum 250.000 de franci elveţieni la momentul semnării contractelor de credit.

Potrivit altor amendamente din raportul comisiilor de specialitate, pentru soldurile rămase din împrumuturile în franci elveţieni ale cetăţenilor persoane fizice, băncile sunt obligate să facă conversia în lei.

Conversia se face la cursul de schimb al BNR de la data încheierii contractului şi se va realiza prin act adiţional agreat de consumator. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel