Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, în cazul în care Guvernul Cioloş ar intenţiona să vândă o companie din domeniul strategic al României, social-democraţii convoacă Parlamentul de urgenţă şi depun moţiune de cenzură.
'În primul rând, Guvernul Cioloş nu are niciun fel de legitimitate ca guvern interimar să vândă vreo bucăţică, vreo piatră din România. Asta este exclus. Ca să poţi să vinzi ceva în România trebuie să ai totuşi în spate o susţinere legitimă, o susţinere populară şi să prezinţi argumente serioase pentru ca din România să plece ceva. Plus că asta este un domeniu strategic. La noi în programul de guvernare spunem clar: mai uşor cu privatizările de dragul privatizării. Dacă este o companie care este în pământ, care este praf şi pe care statul nu poate să o rezolve, să o refacă profitabilă, da, dar companii care au venituri foarte mari, strategice, nu avem de ce să le vindem. Eu cred că dacă acest guvern încearcă să facă acest lucru atunci putem convoca Parlamentul într-o sesiune extraordinară pentru moţiune de cenzură', a spus Dragnea duminică la România TV, întrebat ce părere are despre faptul că Guvernul Cioloş ar intenţiona să vândă câteva mine de sare din România.
Dragnea a menţionat că în situaţia în care vreun act al guvernului pune în pericol securitatea naţională, siguranţa naţională, interesele strategice, atunci PSD va depune moţiune de cenzură, chiar dacă în acest fel s-ar putea ajunge la alegeri anticipate.
'Când au venit în Parlament să ia susţinerea (n.r.- membrii Guvernului) nu au vorbit de privatizări. Au spus că fac lucruri bune, că eficientizează unde e de eficientizat şi că au o relaţie bună cu Parlamentul. Nu au făcut niciuna din astea. Vor să facă al treilea lucru - să vândă?', a arătat Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu