Doi parlamentari ucraineni vor fi supuşi unui test cu detectorul de minciuni

Doi parlamentari din partidul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski vor fi supuşi miercuri unui test cu detectorul de minciuni, pe fondul unor acuzaţii de corupţie, a anunţat această formaţiune, procedură pe care ei promit să o transmită în direct pe internet, informează AFP, scrie Agerpres.

"Astăzi, ne vom supune unui test cu detectorul de minciuni", a declarat David Arakhamia, liderul grupului parlamentar prezidenţial Servitorul Poporului.

Procedura prevăzută pentru miercuri seara urmează să fie transmisă în direct, a precizat pe Facebook colegul său Oleksandr Dubinski, care se va supune de asemenea testului.

Mai devreme în cursul zilei de miercuri, preşedintele Zelenski, fost actor, novice în politică, ce a câştigat alegerile prezidenţiale din aprilie în special datorită promisiunii sale de a combate corupţia, a cerut ca deputaţi implicaţi în examinarea unui proiect de lege anticorupţie să fie supuşi unui test cu aparatul poligraf.

Aceştia au fost acuzaţi că au acceptat mită pentru a face să eşueze în comisie examinarea unui proiect de lege legat de piaţa profitabilă a intermediarilor în domeniul imobiliar. "Dacă acest test stabileşte chiar şi cea mai mică probabilitate că deputaţii ar fi primit bani pentru votul lor (...) organismele anticorupţie se vor ocupa de ei", a scris preşedintele pe Facebook.

În ultimul său raport publicat în ianuarie cu privire la percepţia corupţiei în 2018, ONG-ul Transparency International a clasat Ucraina pe locul 120 din 180. Este mai bine decât în Rusia vecină (locul 138) şi decât locul pe care a fost clasată Ucraina în 2014 (142), însă departe de vecinii săi din UE, la care această ţară vrea să adere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel