DNA: În Timiş, sistem de corupere a autorităţii poliţieneşti - rechizitoriu

În judeţul Timiş a funcţionat, între 2013 şi 2015, un sistem de corupere a autorităţii poliţieneşti, ce s-a format pornind de la factorul politic, potrivit rechizitoriului prin care Petru Sorin Muntean, fost inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, a fost trimis în judecată de DNA, potrivit Agerpres.

'Din actele de urmărire penală administrate în cauză, se constată că în perioada 21.08.2013 - 15.01.2015 la nivelul judeţului Timiş s-a constituit şi a funcţionat un sistem de corupere a unor funcţionalităţi publice din domeniul asigurării liniştii şi ordinii publice, reprezentat de Poliţia Română. Acest sistem s-a format pornind de la factorul politic, care, în principal, este rezultatul intereselor publice şi politice legitime, dar, în cazul de faţă, factorul politic este determinat şi de interese economice ilegale de grup şi mai ales de interese personale ilegale ale decidenţilor. Din componenţa factorului politic decizional astfel identificat, pe care îl vom numi în continuare 'grup decident', au făcut parte (...) - (...), (...) - (...), primarul oraşului Recaş - Pavel Teodor, Milutinovici Eugen şi alţi politicieni, consilieri judeţeni, consilieri locali, administratori de societăţi comerciale, etc', se arată în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, anumite numiri sau susţineri pentru numiri în funcţii de conducere de la IPJ Timiş au fost astfel făcute încât să satisfacă interesele de grup, fără a se asigura transparenţa decizională sau concurenţa profesională reală. În acest mod au fost înlocuite locul şi rolul Poliţiei Române în societate prin adăugarea unui obiectiv ilegal, respectiv 'protejarea în faţa legii a unor persoane fizice, juridice sau entităţi politice, astfel încât legea să nu mai fie aplicată în cazurile în care se aducea atingere în vreun fel intereselor personale ale membrilor grupului decident'.

Ce susțin procurorii

Procurorii susţin că într-o astfel de situaţie s-a aflat comisarul şef Petru Sorin Muntean, dar şi mai mulţi subalterni ai săi cu funcţii de conducere în cadrul IPJ Timiş. 'Numirile în aceste funcţii publice, făcute cu sprijin şi/sau recomandare, au avut drept scop controlul factorului politic asupra acţiunilor Poliţiei, pentru a putea oferi protecţie membrilor acestuia, (...) respectiv pentru a răspunde necesităţilor grupului decident (necesităţi politice, economice şi personale). Poliţiştii astfel numiţi în aceste funcţii de conducere, (...) prin acţiunile pe care le-au desfăşurat, au urmărit nu doar atingerea primului obiectiv - cel pentru care au fost numiţi în aceste funcţii, respectiv subordonarea funcţiei publice (...) factorului politic (...) - ci au urmărit şi atingerea unor interese personale, obţinerea de foloase personale prin exercitarea abuzivă a funcţiilor în cauză şi căutând în permanenţă ocazii favorabile să avanseze în acelaşi mod pe funcţii superioare sau, cel puţin, să nu fie înlăturaţi de pe funcţiile pe care le ocupau', se menţionează în rechizitoriu.

Pe baza probelor obţinute, procurorii au ajuns la concluzia că la IPJ Timiş corupţia se manifesta la toate nivelurile, atât între colegi, cât şi în raporturile cu şefii ierarhici, în scopul obţinerii unui tratament preferenţial în plan profesional, fenomenul corupţiei fiind tratat ca o stare de normalitate.

Ce mai scrie în rechizitoriu

Referitor la Teodor Pavel, la data faptelor primar al oraşului Recaş, procurorii arată că acesta 'confundă localitatea ce trebuie să o administreze cu un bun propriu' şi foloseşte poliţişti locali în rezolvarea problemelor personale sau pentru hărţuirea unor persoane incomode. 'Activităţile specifice muncii de poliţist sunt deturnate în scopuri personale sau de susţinere a activităţilor politicienilor, iar cinismul de care dau dovadă inculpaţii în tentativele lor de a elimina elementul care nu li se supune este greu de imaginat într-o societate normală. Aceştia, într-un total acord, atât între ei cât şi cu alţi factori decidenţi, încalcă orice normă legală şi morală pentru a-şi atinge scopul, respectiv de a asigura politicului un confort total în desfăşurarea activităţilor mai mult sau mai puţin licite', se mai arată în rechizitoriu, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Petru Sorin Muntean, fost inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupţie alături de mai mulţi subordonaţi, dar şi de alte persoane.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel