DIICOT solicită Consiliului Naţional al Audiovizualului obligarea postului Realitatea TV la rectificarea informaţiilor nereale privind cazul ALRO. Aprecierile apărute pe acest post ar avea ca scop denigrarea activităţii de urmărire penală şi ar acredita ideea de ingerinţă a politicului în justiţie.
"Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism solicită în mod public Consiliului Naţional al Audiovizualului obligarea postului Realitatea TV rectificarea informaţiilor nereale difuzate în cadrul unui program de televiziune", se arată într-un comunicat de luni al DIICOT, precizând că această televiziune "nu a solicitat informaţii sau un punct de vedere cu privire la aspectele supuse dezbaterii în cadrul emisiunii". În cadrul emisiunii "Ora de foc", difuzată la data de 4 noiembrie 2010, pe postul de televiziune Realitatea TV, "au fost făcute publice afirmaţii neconforme realităţii, în legătură cu activitatea de urmărire penală desfăşurată într-o cauză instrumentată de către procurorii DIICOT, prin încălcarea în mod flagrant a prevederilor Legii audiovizualului şi a normelor deontologice ale profesiei de jurnalist", motivează reprezentanții DIICOT solicitarea.
Citeşte şi:
Băsescu reclamă Realitatea la CNA în legătură cu informaţiile despre dosarul ALRO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu