Românii din diaspora s-au întors acasă pentru minivacanţa de Sfânta Maria.
Românii din diaspora s-au întors acasă pentru minivacanţa de Sfânta Maria şi numai în perioada 10-15 august au rezervat 21,25% din zborurile totale rezervate pe platforma agenţiei de turism online Vola.ro. August este în mod tradiţional luna concediilor în Europa, astfel că mulţi români plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă să se relaxeze alături de cei dragi. Aceştia vor petrece, în medie, 5 zile în ţară, o dovadă în plus a faptului că aceştia vor să se bucure de locurile natale şi de vacanţă în compania apropiaţilor.
Conform analizei realizate de platforma de turism, românii au ales zboruri către marile oraşe ale ţării, cele mai aglomerate aeroporturi din această perioadă fiind Otopeni - Bucureşti (cu peste 67% dintre zboruri), Iaşi (cu aproximativ 15% dintre zboruri) şi Cluj-Napoca (cu aproximativ 8% dintre zboruri).
Restul procentelor a fost distribuit aproape în mod egal între aeroporturile mai mici din ţară (Suceava, Bacău, Craiova, Sibiu, Timişoara, Constanţa), semn că turiştii caută şi zboruri către oraşele mai mici, dar care sunt mai aproape de localităţile lor de provenienţă şi care îi pot ajuta să câştige timp din punctul de vedere al transportului. În ceea ce priveşte preţurile, tariful mediu pentru un zbor către România în perioada sărbătorii de Sfânta Maria a crescut cu 23% faţă de 2022.
De exemplu, anul acesta, un bilet de avion a fost aproximativ 272 de euro, în comparaţie cu 222 de euro, cât a fost anul trecut. Creşterile tarifare nu mai sunt o noutate pentru nimeni, mai ales că anul acesta preţurile la zboruri au fost mai scumpe, inclusiv la zborurile low-cost, însă, în momentul de faţă, piaţa s-a stabilizat. Dacă pentru românii din diaspora, zilele libere au fost un motiv excelent pentru a reveni acasă, pentru cei din ţară, minivacanţa de Sfânta Maria a creat contextul perfect pentru un city-break.
Conform sursei citate, numărul rezervărilor dinspre România către alte ţări europene pe durata minivacanţei a crescut semnificativ, cererea mare fiind asociată cu minivacanţa de Sfânta Maria. Cele mai populare destinaţii sunt Italia, Grecia, Spania, Marea Britanie şi Franţa, state alese frecvent de turişti pentru petrecerea unui city-break.
Totodată, preţul mediu pentru un bilet de avion spre destinaţii externe a fost de 229 de euro în intervalul minivacanţei de Sfânta Maria, de altfel, un tarif mediu pentru zborurile spre Europa din timpul verii. Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News