Renate Weber, europarlamentar ALDE, a luat cuvântul la dezbaterea din 15 aprilie 2019 din Parlamentul European privind situaţia respectării principiilor statului de drept în România.
Parlamentul European dezbate din nou luni, 15 aprilie, situația statului de drept din România în ședința plenară care se va reuni la Strasbourg.
Renate Weber, europarlamentar ALDE, a spus:
"În urmă cu câteva săptămâni, lideri ai acestui PE au cerut autorităţilor din România să oprească o investigaţie împotriva unui cetăţean român căruia îi fuseseră respectate toate drepturile. (...) E timpul să încetaţi cu standardele duble”.
Dezbaterea a fost introdusă pe agendă în urma şedinţei Conferinţei Preşedinţilor de săptămâna trecută la solicitarea grupului PPE din PE, care îşi motivează demersul prin campania dusă de statul român împotriva candidatului favorit al PE pentru funcţia de procuror-şef european, Laura Codruţa Kovesi, despre care menţionează într-un comunicat că este "inacceptabilă într-un stat membru UE".
În noiembrie anul trecut, Parlamentul European şi-a exprimat preocuparea cu privire la recentele schimbări din sistemul judiciar, avertizând că ar putea pune în pericol separarea puterilor şi ar submina lupta împotriva corupţiei. Eurodeputaţii evaluează acum în plen evoluţia situaţiei din România în ultimele luni. Procedura dezbaterii este de Declaraţie a Comisiei Europene şi nu va fi urmată de adoptarea unei rezoluţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News