Deficit bugetar. Viorica Dănicilă: Mulţi s-au grăbit

Mihai Ciobanu / 02 aug 2018 / 14:27 Salveaza PDF Comentarii
Viorica Dăncilă
Descriere foto: Viorica Dăncilă

Executivul se va încadra în limita de deficit bugetar de 3% din PIB, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, joi, în deschiderea şedinţei de guvern. 

"Am văzut cum, imediat după publicarea execuţiei bugetare pe prima jumătate a anului, mulţi s-au grăbit să facă scenarii îngrijorătoare cu privire la deficitul bugetar. Aş vrea să îi liniştesc, suntem un guvern responsabil cu prezentul şi viitorul României. Ne vom încadra în limita de deficit bugetar de 3% din PIB, în conformitate cu tratatul Uniunii Europene. Execuţia bugetară pe primele şase luni arată trei factori determinanţi pentru guvernarea noastră.

Acordăm atenţia cuvenită investiţiilor, suntem preocupaţi de absorbţia fondurilor europene, ne onorăm angajamentele privind majorarea veniturilor populaţiei. Investiţiile publice pe primele şase luni ale anului 2018 au ajuns la 9,1 miliarde de lei, comparativ cu 6 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului 2017. Vorbim, aşadar, despre o creştere foarte importantă, cu aproximativ 50%", a declarat Viorica Dăncilă. 

Premierul a adăugat că investiţiile străine directe "au crescut, de asemenea, în primul semestru al acestui an la 2,21 miliarde de euro, comparativ cu 1,93 miliarde de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut". 

"În primele şase luni ale anului, au intrat în economie 6,9 miliarde lei din fonduri europene, mă refer la plăţi efectuate, sumă cu aproape 22,8% mai mare decât cele încasate în anul 2017, în aceeaşi perioadă. Aceste cifre confirmă faptul că măsurile luate în mandatul actualei guvernări au fost bune pentru economie, iar Guvernul va continua să susţină această pârghie de încurajare a creşterii economice", a mai declarat Dăncilă. 

Premierul a precizat că, din perspectivă socială, execuţia bugetară pe primele şase luni ale acestui an reflectă creşterile consistente de salarii din educaţie şi sănătate. "Totodată, arată majorarea punctului de pensie la 1.000 de lei de la 1 iulie 2018, devansarea sumei pentru plata a 50% din cheltuielile cu pensiile pentru luna iulie, care se distribuie prin Poşta Română, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie", a mai spus Dăncilă. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25