Decizie CCR. Grindeanu: Am încercat să trag un semnal serios de alarmă

Foto Facebook / Sorin Grindeanu
Foto Facebook / Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu a reacționat după ce Curtea Constituțională a stabilit că modalitatea concretă de exercitare a votului secret cu bile excedează competenței Curții.

"Am luat act de decizia Curții Constituționale de astăzi, care a respins ca inadmisibilă solicitarea pe care am formulat-o vizavi de respectarea votului secret în Parlament. Nu am contestat nicio secundă rezultatul votului de la moțiune, nu aceasta a fost intenția mea, ci am încercat să trag un semnal serios de alarmă legat de modul în care se votează. Parlamentul trebuie recredibilizat, iar parlamentarii trebuie să depună eforturi pentru îndreptarea imaginii instituției. E foarte important ca, pe viitor, să ne asigurăm că votul secret este respectat. Altfel, nu vom reuși să recâștigăm încrederea românilor în Parlament, forul democratic suprem", a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

CCR a respins miercuri, cu unanimitate de voturi, ca inadmisibilă, sesizarea lui Sorin Grindeanu, în calitate de prim-ministru la data formulării acesteia, cu privire la condițiile votării de către deputați și senatori a moțiunii de cenzură din 21 iunie — "România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor!".

"Curtea a reținut, în esență, că autorul cererii nu avea dreptul de a sesiza CCR în această problemă, iar, pe de altă parte, că modalitatea concretă de exercitare a votului secret cu bile excedează competenței Curții Constituționale. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului", se arată în comunicatul citat.

Pe 29 iunie, Sorin Grindeanu a transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condițiilor votării la moțiunea de cenzură.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel