De ce Băsescu nu o vede premier pe Elena Udrea

Băsescu Udrea
Băsescu Udrea

Preşedintele a declarat în urmă cu mai bine de o săptămână că, deşi Elena Udrea este cel mai de succes produs politic al PDL, nu o vede în poziţia de premier. Presa a considerat că este un nou exemplu de dublu discurs al preşedintelui care se răzgândeşte "în 5 minute" (după răsucirea celebră din cazul ameninţării cu demisia, dacă va fi suspendat).

Evoluţiile din ultimele zile arată că două ar putea fi cauzele pentru care Băsescu nu a nominalizat-o pe Udrea ca posibilă succesoare a lui Boc.

Scandalul stenogramelor Alro demonstrează că, în cazul unei schimbări de regim, Udrea ar fi cea mai previzibilă ţintă a unui dosar de tip Zambaccian. Redeschiderea anchetei, chiar dacă nu se va dovedi nimic, ar putea servi pentru şicanarea Elenei Udrea, vulnerabilizând poziţia sa în viitorul partid de opoziţie. Astfel, Băsescu ar fi vrut să o protejeze, scoţând-o din prima linie, unde era expusă atât faţă de adversari, cât şi faţă de celelalte grupări din PDL.

Rezultatul negocierilor cu FMI, în al doilea rând, arată că economia nu va da semne de relansare, fiind necesare noi curbe de sacrificiu. Ori, dacă Udrea ar fi numită premier într-un moment prost, ar avea soarta lui Boc. Practic, nominalizarea Elenei Udrea va fi semnalul de sfârşit al crizei, pe modelul Isărescu, care s-a ales cu o imagine perfectă pentru că, în 2000, a venit la Palatul Victoria în momentul relansării economice.

Citeşte şi:

Băsescu a lăudat-o pe Udrea, dar nu crede că are experienţă de viaţă

Udrea: M-a decepţionat declaraţia Preşedintelui, sunt convinsă că multe dintre aceste femei ar face o treabă mult mai bună decât bărbaţii din fruntea partidului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel