În 15 şi 16 iunie, Festivalul Internaţional de Teatru de Sibiu oferă un adevărat regal: spectacolul Brodsky/Baryshnikov, un one-man show al celebrului balerin Mikhail Baryshnikov bazat pe poeziile lui Joseph Brodsky, laureat al Premiului Nobel.
Conceput și regizat de Alvis Hermanis, regizor leton de renume al New Riga Theatre, Brodsky/Baryshnikov este o călătorie emoțională, în compozițiile complexe și viscerale ale poetului. În acest spectacol jucat în limba rusă, limba maternă a lui Brodsky, Baryshnikov recită o selecție de poeme pătrunzătoare și expresive ale vechiului său prieten. Mișcările sale corporale subtile transpun publicul în închipuirea omagială adusă lumii interioare a lui Brodsky.
Alături de Constantin Chiriac la Conferinţa de presă de la Sibiu
Cuvintele poemelor îşi iau zborul, se rotesc rapid înainte de a rămâne suspendate pe buzele oratorului. Ai impresia că însuşi Brodsky vorbeşte, reînviat în acest spectacol de prietenul său. Mikhail Barychnikov rosteşte cuvintele lui Brodsky, dar prezintă şi omul care şi-a găsit calea în poezie. La sfârşitul spectacolului, nu ştii dacă a fost o lectură, o piesă de teatru, o mărturisire a prieteniei. De fapt, one-man-show-ul lui Baryshnikov este toate acestea la un loc.
“Actor, dansator, fotograf, fiinţă umană, tată soţ…” Aşa se caracteriza Baryshnikov într-un interviu pentru Vanity Fair. Un artist căruia îi place să îmbine artele, să-şi depăşeacă limitele, să construiască de la zero. El se destăinuia: “Mi-am forţat corpul. Am ajuns până la extreme. M-am operat de 12 ori, forţând şi mai mult. Dansul este obsesia mea. Viaţa mea”.
În spectacolul Brodsky-Baryshnikov
În împrejurimile Sibiului cu Constantin Chiriac
Cu câţiva ani în urmă, l-am admirat pe legendarul balerin la Festivalul de la Spoleto, unde aplauze furtunoase au salutat reîntoarcerea lui în Italia, după succesul său colosal din anul anterior cu In Paris, după o nuvelă de Ivan Bunin, un alt laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1933.
La acea ediţie, steaua mondială a baletului a apărut alături de genialul actor Willem Dafoe, în Bătrâna Doamnă, în regia unui alt mit, regizorul Bob Wilson. O operă absurdă, scrisă în jurul anilor ’30 de Daniil Harms, născut la Sankt Petersburg în 1905, persecutat de regimul stalinist, găsindu-şi moartea la 36 de ani, membru al Grupului futurist “Oberiu”, scriitor al avangardei ruse. După gulag a fost închis într-un spital psihiatric din Leningrad, asediat de nazişti, şi a murit la Novosibirsk.
Bătrâna Doamnă este un fel de roman poliţist în care un bărbat întâlneşte o femeie în curtea casei sale. Bătrâna Doamnă, în picioare, are în mână un orologiu de perete. Scriitorul, trecând pe lângă ea, se opreşte şi o întreabă cât este ceasul. Iar bătrâna îi răspunde: “priveşte tu”. Acesta replică: ”nu are ace”. Bătrâna priveşte orologiul şi spune: “Este ora 3”. Aşa începe spectacolul. La puţin timp după aceea protagonistul o găseşte pe femeie stând în sufrageria sa, pe un fotoliu, moartă. Cine a ucis-o? Singura şi unica soluţie este aceea de a scăpa de cadavru.
Doi bărbaţi, cu ochii încercuiţi de negru. Intră în scenă geniul lui Wilson, care captează atenţia publicului. Personajele îşi încep dialogul, porţile şi ferestrele întredeschise se mişcă. O scenografie compusă din obiecte de design care par sculpturi, cu un pat “spaţial” în centru. Magistrale şi jocurile de lumini. Fascicule verzi, roşii, albe şi albastre luminează actorii şi elementele scenice într-un mod imprevizibil, ba chiar le acoperă. Un adevărat concert cromatic. Momentele soft alternează cu cele romantice, cele crude cu cele neliniştitoare. După aproape două ore de spectacol, cei doi protagonişti par să se întoarcă la punctul de la început. Bătrâna Doamnă are încă în mână un orologiu fără ace, dar ştie perfect ce oră este: trei fără un sfert. Muzica îi aparţine lui Hal Willner, costumele lui Jacques Reynaud. Şi nu în ultimul rând, un proiect semnat Baryshnikov.
Baryshnikov la Conferinţa de presă. Foto Maria Ştefănescu
Legenda baletului Mikhail Baryshnikov s-a născut la Riga, în 1948, şi a început să studieze dansul la 9 ani. De adolescent s-a transferat la Leningrad şi a urmat cursurile Şcolii de Coregrafie Vaganova, devenind o stea a Baletului Kirov în 1969. În 1974, părăseşte Uniunea Sovietică, pentru a dansa la New York City Ballet, unde a lucrat alături de George Balanchine şi Jerome Robbins. A fost timp de 10 ani directorul artistic al American Ballet Theatre, formând o nouă generaţie de balerini şi coregrafi. Baryshnikov a sondat toate limitele dansului, atât pe Broadway, cât şi la Hollywood, alături de Lisa Minelli, cu care a şi realizat un spectacol pentru Premiile Emmy, dar şi Baryshnikov on Broadway.
Între 1990 şi 2002, este director şi dansator la White Oak Dance Project, unde se naşte dorinţa sa de a fi o forţă importantă în realizarea producţiilor de artă, contribuind la dezvoltarea repertoriului şi vizibilităţii dansului modern american. În 2005, inaugurează Baryshnikov Arts Center, un spaţiu creativ pentru artiştii locali şi internaţionali, în care aceştia îşi prezintă compoziţiile. Situată în cartierul Hell’s Kitchen din Manhattan, această instituţie cuprinde patru săli pentru repetiţii, o sală de 150 de locuri şi Jerome Robbins Theater, de 238 de locuri, cu peste 20.000 de spectatori pe an, lăsându-i pe cei 500 de tineri dansatori să creeze.
Încântat de vizita la Sibiu. Foto Sebastian Marcovici
Între multele premii atribuite lui Baryshnikov să amintim doar Kennedy Center Honors, National Medal of Honor, Commonwealth Award, Chubb Fellowship, Jerome Robbins Award, în 2012, Vilcek Award şi David Di Donatello. A fost distins de statul francez cu Legiunea de Onoare.
Dar Baryshnikov este şi un talentat actor, lăsând în urma sa roluri memorabile, precum cele din Nopţi albe la Leningrad, cu Isabella Rossellini, Helen Mirren şi Lionel Richie, pelicula fiind premiată cu un Oscar şi cu un Golden Globe, The Turning Point (1977), alături de Shirley MacLaine, Anne Bancroft, peliculă de asemenea distinsă cu patru nominalizări la Globul de Aur şi la Oscar. Adorabil şi în rolul sculptorului rus Aleksandr Petrovsky din serialul Totul despre sex, unde îi dă replica Sarah Jessica Parker.
La Conferinţa de Presă Baryshnikov şi Constantin Chiriac. Foto Maria Ştefănescu
Maestrul teatrului de avangardă, Robert Wilson, se reîntorsese la Spoleto cu ultimul său spectacol teatral în acel moment, ovaţionat de către public. Cu reminiscenţe din Beckett şi Ionesco, spectacolul Bătrâna Doamnă este de fapt povestea unui scriitor chinuit care nu reuşeşte să se găsească pe sine însuşi. New York Times îl definea pe Wilson “ca o piatră milenară a teatrului experimental mondial”. În capodoperele sale el se serveşte de diverse tehnici artistice, integrând dansul, pictura, lumina, designul, sculptura, muzica şi dramaturgia. A fost distins cu premii internaţionale, printre care Premiul Pulitzer, două premii Guggenheim Fellowship (1971, 1980), Leul de Aur la Bienala de la Veneţia 1993, Premiul Dorothy and Lillian Gish pentru întreaga carieră, Premiul Europa la Taormina în 1997. A fost numit membru al Academiei de Arte şi Litere şi Comandor al Artelor şi Literelor… A lucrat în colaborare cu scriitori de talie mondială, precum Susan Sontag, Lou Reed, Heiner Müller, Jessye Norman, David Byrne, Tom Waits şi Rufus Wainwright. Este cunoscut şi apreciat pentru stilul său inconfundabil. A semnat capodopere precum Flautul fermecat, ciclul wagnerian, Madama Butterfly, Dreamplay, Peer Gynt, Opera de trei parale…
Baryshnikov este îndrăgostit nu numai de dans, dar şi de emoţiile în imagini. Când fotografiază, Baryshikov dansează, se apleacă, se învârte, încearcă să anticipeze mişcarea.
Expoziţia Dance This Way, în care expunea 34 de fotografii, revoluţionând acest domeniu, era centrată pe balet. Ani de zile s-a dedicat în expoziţiile sale peisajelor şi portretelor, iar de această dată era balerinul care vede lumea dansului prin lentila aparatului de fotografiat. Şi-a dorit să traducă emoţiile dansului nu prin imagini reci, ci vibrante, într-o explozie de culori. Tocmai în oraşul pe care îl iubeşte cel mai mult din lume, Veneţia.
Mikhail Baryshnikov – Dance This Way era titlul expoziţiei de fotografii semnate de el, ca un pod de lumini între Veneţia şi New York, deschisă la Galeria Contini din Veneţia, între sculpturile lui Botero şi un Christ al sculptorului cubanez Julio Larraz.
Secvenţă din The Old Woman
Este un alt “Misha”, fotograful care a uimit New York-ul.
Numai Mikhail Baryshnikov era în stare să transforme coregrafiile lui George Balanchine, Merce Cunningham şi Paul Taylor într-o minunată povestire, în care imaginile se succed unele după altele, în care se redescoperă povestea baletului contemporan şi istoria artei, “lăsând timpul să deseneze spaţiul”.
Cariera fotografică a lui Baryshnikov a început oficial în 2008, cu expoziţia Merce, My Way, dedicată coregrafului Merce Cunningham. “Am cunoscut mari fotografi, Lord Snowdon, Richard Avedon, Irving Penn, Annie Leibovitz; şi de la fiecare am învăţat câte ceva. Fiecare a lăsat o urmă, o imagine ideală. Când fotografiez, eu dansez, sunt între dansatori, mă aplec, mă învârt şi încerc să anticipez mişcarea. Îmi amintesc când Margot Fontyne pronunţa cu mare orgoliu cuvântul «photograph». Dar nu aceasta era perfecţiunea pe care eu o căutam. Dansul reprezintă mişcare, cucerirea spaţiului, dialogul cu spaţiul şi timpul pentru că aceasta este complexitatea sa. Este ceea ce am căutat să realizez în fotografiile mele, să fac să continue timpul, să las ca timpul să deseneze spaţiul, să redea corpul balerinilor în imagini. Fotografia reprezintă pentru mine o nouă tinereţe. Sunt un om foarte activ de dimineaţa până noaptea şi continui să dansez şi azi, deşi într-un mod divers”, mărturisea Baryshnikov într-un interviu acordat Laurei Lionelli, vorbind despre noua sa profesie de fotograf, în prima expoziţie europeană.
Baryshnikov ştia să cucerească publicul
Dar, pentru Baryshnikov, dansul este o continuare şi a baletului clasic. “Când am dansat Giselle, eram încântat de acest fel de balet. Privesc cu o deosebită devoţiune un alt fotograf, Alexey Brodovich, scenograful Baletelor Ruse ale lui Diaghilev, devenit apoi art director al prestigioasei reviste «Vogue». Dar şi pe maeştii Richard Avedon şi Robert Frank. Cartea sa, intitulată Ballet, editată în 1945, este un moment de referinţă în istoria baletului”.
Astăzi, Baryshnikov se bazează mult pe noile tehnici digitale. A început să fotografieze, cu mulţi ani în urmă, cu un Nikon de 35 de milimetri şi ştia că pentru a obţine efectele mişcării trebuie să posezi foarte bine tenhica acestei profesiuni. Datorită fotografiei digitale, el realizează fotografiile ca şi cum ar picta, şi materia balerinilor devine materia picturii. Aşa a fotografiat artiştii pe care îi iubeşte foarte mult, având momentele Picasso, Pontormo momentele Chagall, Bacon, Goya, fără a uita Oskar Schlemmer.
Baryshnikov şi Lisa Minelli
Iubeşte arabescurile şi în acest domeniu lucrează cu editorul Philippe Laumont la New York. Recent a publicat un volum intitulat Domenican Moves, care se deschide nu numai cu baletul clasic, dar şi cu stilurile “baciata” şi “disco”. Adoră să fotografieze perechile care dansează ca nişte îndrăgostiţi, indiferent de vârstă. “În spatele fotografiilor mele e mai mult. Este istoria unui băiat care la 12 ani s-a îndrăgostit nebuneşte de dans şi a ştiut că aceea este viaţa sa. Că dansul e iubirea sa.”
Baryshnikov şi Sarah Jessica Parker în Sex in the City
Mihail Baryshnikov: “Cred că dragostea şi arta sunt cuvinte care se potrivesc mănuşă”
Ieri, la Sibiu, a avut loc o Conferinţă de presă susţinută de Mihail Baryshnikov, înaintea celor două spectacole programate în FITS.
Îmbrăcat într-o cămașă albă, cu o jachetă de blugi și cu pantofi comozi în picioare, Baryshnikov a venit punctual la o conferință de presă restrânsă și a vorbit despre începuturile sale în lumea artei, despre fundația care îi poartă numele și despre ce apreciază la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
El a fost prezentat de către directorul festivalului, Constantin Chiriac.
A fost un dansator care a cucerit lumea
"Uitați tot ce a spus despre mine", a spus cu umor dansatorul, la finalul intervenției acestuia. "În primul rând, sunt fericit că mă aflu în România".
Baryshnikov a povestit și cum s-a înscris singur la școala de dans, în copilărie. Cu un tată cadru militar și cu o mamă "femeie simplă, modestă, dar captivată de cultură în general", micul Baryshnikov era purtat la spectacole dintre cele mai diverse — concerte la Filarmonică sau teatru. Momentul în care a văzut un spectacol de balet "a fost ca un cutremur".
Primul rol, a povestit el, l-a avut în opera Dama de Pică: un copil negru, care ținea un cadou. Dar, a spus artistul, “pentru tenul închis, nu am fost machiat, ci mi-a fost pusă o șosetă maronie pe cap. Îmi tremura cadoul, din cauză că îmi tremura inima”.
Baryshnikov şi Dafoe pe scena de la Spoleto
Baryshnikov a vorbit și despre decizia sa de a pleca din Uniunea Sovietică.
"Nu sunt politician, nu sunt disident. (...) Am crescut sub Iosif Stalin, am fugit când era Leonid Brejnev la putere și am ajuns sub Donald Trump (...). Nu e chiar corect", a glumit el.
Artistul şi-a amintit cum a trebuit să se adapteze la libertatea din Statele Unite ale Americii. A învățat, în America, "libertatea de a fi fericit sau nefericit într-un loc din lume”, a aflat ce înseamnă să deschizi gura și să spui ceva ce simți cu adevărat. Asta este cea mai importantă experiență a mea după ce am părăsit Uniunea Sovietică — să părăsesc o țară în care a minți era normal și să încep să învăț legea noului loc, să uit ce știam înainte. Când petreci 26 de ani într-un sistem... Mi-a luat câțiva ani să realizez că trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru tot ce faci în viață".
Cu Anna Sinyakina în spectacolul În Paris
El a vorbit și despre fundația care îi poartă numele și eforturile acesteia de a sprijini artiști din întreaga lume: "În ceea ce privește artele, trebuie să lucrăm pentru o discuție reală despre viitorul lumii", a punctat el.
Dansatorul a mărturisit că preferă, în locul termenului "artist" expresia "om care practică artele și are privilegiul de a fi și plătit pentru asta".
În filmul Nopţi albe
Baryshnikov a prevenit tinerii că arta nu este "un drum ușor", ci un mediu în care "înfrângerile sunt mai puternice decât victoriile. Arta e ca o boală, ca jocul de golf. (...) Cred că dragostea și arta sunt cuvinte care se potrivesc mănușă. Nu poți practica arta cu ură", a spus el, referindu-se la moto-ul de anul acesta al festivalului de teatru de la Sibiu — Iubire.
Baryshnikov a susținut că se consideră american: "Aș vrea să mor în țara mea, America. Sunt american în mentalitate, copiii mei sunt americani, iar Centrul meu este pentru toți. Sunt fericit pentru aspectele bune în SUA. (…) Sunt liber să îmi spun părerea despre asta, ceea ce nu poți face în Rusia. În special acum".
Referindu-se la modul în care abordează arta, artistul s-a destăinuit: "Să mergi pe scenă nu e ușor nici la 17, nici la 70 de ani. Sunt un performer emotiv, mereu sufăr".
Poezia dansului în expoziţia Dance This Way, de la Veneţia
Cu proiecte care îl fac să își dorească 24 de luni în loc de 12 într-un an, Baryshnikov a adăugat că îi place să se gândească la el însuși ca la "o persoană normală, care uneori practică arta. Copiii îmi spun uneori: «Tată, trebuie să faci ceva amuzant». Poate într-o zi o să fac ceva amuzant".
Dansul în expoziţie
Baryshnikov fixează pe peliculă emoţiile dansului
Spectacolul Brodsky/Baryshnikov, în limba rusă, cu traducere în limba română, este o coproducţie Letonia-Statele Unite ale Americii, respectivThe New Riga Theatre şi Baryshnikov Productions, pus în scenă de renumitul regizor Alvis Hermanis
Scenografie: Kristine Jurjane. Costume: Deanna Berg MacLean
Muzica: Jim Wilson “God’s Chorus of Crickets”, Karlis Tone
Light design: Gleb Filshtinsky. Sunet: Olegs Novikovs. Lumini: Lauris Johansons. Video: Ineta Sipunova
Dramatizarea spectacolului Brodsky/Baryshnikov a fost inclusă în programul artistic Tête-à-tête din 2015, condus de Boris și Inara Teterev.
Reamintim că atât Baryshnikov cât şi prietenul său Robert Wilson vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
