Daniel Constantin: Îmi voi da demisia din toate funcțiile. În ce partid se va înscrie

Mai mulți parlamentari Pro România au votat luni Guvernul Orban, printre ei Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, membri fondatori.

Invitat la ”Legile Puterii”, la Realitatea Tv, a promis că-și va da demisia din toate funcțiile pe are le are în PRO România.

”Am avut o convorbire telefonică cu Victor Ponta chiar cu jumătate de oră înainte de votul de învestitură și am spus că dacă asta este opinia sa personală, nu-mi trebuie opinia întregului partid, pe care o respect, desigur, dar, când am pornit acest proiect, am avut o înțelegere cu domnia sa. Dacă dânsul va considera că asta este decizia pe care trebuie să o luăm, să nu-i pună pe colegii din Pro România să-i suspende pe fondatorii partidului, pe mine sau pe Sorin Cîmpeanu. O să-mi prezint în prima ședință - atunci când o să le explic colegilor ce s-a întâmplat - demisia din toate funcțiile. După cum știți, eu am plecat în 2017 din funcția de vice-premier, deci nu funcțiile mă caracterizează. Nu mi-am negociat funcții”, a declarat Daniel Constantin.

Nu vreau să târâm Pro România în noroi. Am o relație bună cu PNL, dar nu știu ce voi face. Nu mi-am pus problema să plec în altă parte”, a completat el.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24