Cursuri de perfecţionare pentru parlamentari şi primari - PROIECT

Un deputat ALDE propune înfiinţarea unei structuri care să se ofere cursuri de perfecţionare pentru aleşi. 

Cursuri de perfecţionare pentru aleşii neamului, senatori, deputaţi şi primari. Deputatul ALDE Alexandru Băişanu propune, într-un proiect de lege depus la Parlament, înfiinţarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative în cadrul căruia senatorii, deputaţii şi aleşii locali sau cei care doresc să acceadă în aceste funcţii să urmeze cursuri de perfecţionare. 


Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative prevede că această instituţie este "for naţional ştiinţific, cu personalitate juridică, de drept public" şi funcţionează sub coordonarea Parlamentului României prin Birourile permanente. 

[citeste si]

Cursurile sunt destinate şi celor care vor să acceadă la aceste funcţii

Institutul are ca scop fundamentarea ştiinţifică şi practică a soluţiilor de perfecţionare a organizării şi funcţionării autorităţilor publice parlamentare şi a instituţiilor din subordinea lor, prezentând rapoarte de activitate trimestriale Parlamentului României, se arată în iniţiativa legislativă. 

Potrivit proiectului, Institutul organizează cursuri de perfecţionare pentru aleşii locali şi naţionali, dar şi pentru cei care doresc, în viitorul apropiat, să ocupe o poziţie parlamentară (senator sau deputat) sau o funcţie publică parlamentară (de execuţie sau de conducere). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel