Cum l-a scăpat pe Băsescu de puşcărie şeful Gărzii Financiare Bucureşti

val-valcu
val-valcu

Miron Mitrea a fost și mumă și ciumă pentru Traian Băsescu. Asta dacă vreți să știți cum a rezistat președintele atâta vreme în marea politică. Pe bază de trădări, cum altfel? A speculat punctele slabe ale unora, frustrările altora,  arivismul, lăcomia și petele negre din dosarele oamenilor, așa cum face și acum, când guvernează cu alde Varujan Palavragian, cu  migratori politici  etc.

În 2001, pe Autostrada București Pitești un tir pune frână, iar asfaltul se face sul, ca un covor pe parchetul bine lustruit. Lucrarea fusese comandată de ministrul Băsescu și recepționată de ministrul Boagiu. Urma să fie făcută o anchetă de către  Miron Mitrea. Mulți se așteptau ca dosarul să pună punct carierei politice a fostului ministru al Transporturilor, ajuns între timp primar general. Dna Boagiu, revenită după 10 ani la minister, ne va lămuri, poate, dacă așa e normal să se comporte asfaltul pe autostradă. Dl Mitrea a dat bani să se facă reparațiile necesare și cu asta basta.

Băsescu l-a atacat, însă, pe binefăcătorul său, dezvăluind cu o afacere încurcată, în care Ministerul lui Mitrea a risipit milioane de dolari cu un post obscur de televiziune din Constanța. Fie din răzbunare, fie din simplu motiv că a avut  o idee bună, Mitrea era să-l bage în pușcărie pe Băsescu. Primarul general angajase fonduri, la greu, pentru proiectul podului Basarab, fără avizul consilierilor. Miron Mitrea a propus o soluție mai ecologică și mai profitabilă pentru oraș: mutarea Gării de Nord, pe un spațiu al ministerului Transporturilor, înainte de Podul Grant. Nu mai trebuiau bani pentru expropieri, o clădire costa mai puțin decât un pod suspendat, iar pe terenul eliberat de CFR se amenajau străzi și parcuri.

Băsescu pierdea însă orice control asupra investiției și, în plus, trebuia să dea înapoi banii risipiți pe studiile cu podul. Votul în Consiliul General căpăta o miză enormă, cu puțin timp înainte de alegerile generale și prezidențiale. PSD avea un consilier în plus, deci soarta unuia din capii Opoziției părea pecetluită. Atunci a intervenit, firește, trădarea.

Stelică Barna ,care a revenit la numele de Constantin, după divorţ, a sărit din barca PSD în cea a PD. Barna fusese viceprimar al Capitalei din partea PSD şi apoi consilier municipal.  În 2003, Băsescu îl avertiza public pe Stelică Barna că ar condiţiona de şpagă rezolvarea unor probleme curente. În loc să se supere, Barna a votat alături de membrii Alianţei D.A. şi ai PRM pentru Pasajul Basarab.

Mai are importanță că Barna este considerat responsabil de falimentul companiei de pompe Aversa, ori că a fost demis de Berceanu fiindcă dorea să vândă patrimoniul Societății feroviare de Turism? După ce a fost reevaluat de șeful statului, pe modelul Gabriel Oprea, nimic nu mai contează. Stelică și-a terminat cursurile de 11 ani la o facultate din București, obținând o licență în munți, ca partizanii, la o facultate din Petroșani. Și a ajuns șeful Gărzii Financiare București. Iată cum îi schimbă votul pe oameni, din șpăgari în luptători cu corupția și evaziunea fiscală. Din păcate, nu votul nostru, ci al lor, dat cui trebuie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel