Criză imunoglobulină, Sorina Pintea, anunţ: Când va ajunge la pacienţi

Problema imunoglobulinei este rezolvată, iar tratamentul va ajunge la pacienţi cât de curând, în mai puţin de o lună, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după întâlnirea cu Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' din România.

Ministrul Sănătăţii a dat asigurări că există o comandă fermă pentru dozele de imunoglobulină, contractul este semnat, iar banii 'sunt pregătiţi'. 'Deja avem o comandă fermă, avem contractul semnat, avem banii pregătiţi', a spus Sorina Pintea.

În ceea ce priveşte existenţa pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi a ordonanţei de urgenţă pentru deblocarea unor sume din Fondul de rezervă pentru plata dozelor de imunoglobulină, ministrul a spus că actul normativ se va discuta săptămâna viitoare.

'Noi avem banii de la UNIFARM. Din Fondul de rezervă, abia săptămâna viitoare se vor debloca, pentru completare. Problema este rezolvată', a afirmat ea. Întrebată când crede că tratamentul va ajunge la pacienţi, aceasta a răspuns: 'Nu aş putea să vă spun exact. Cât de curând. Nu peste o lună, nu. Cât de curând'.

10.000 de doze de imunoglobulină

Ministrul Sănătăţii a declarat luni, 12 martie, că în maximum două săptămâni vor intra în ţară 10.000 de doze de imunoglobulină. 'Problema imunoglobulinelor parţial s-a rezolvat, pentru că noi am activat Mecanismul de protecţie civilă într-o situaţie de urgenţă, iar ceea ce ne-a fost oferit şi am cerut rezolvă problema pentru două luni de zile, maximum trei luni de zile, pentru copii şi pentru adulţi. Austria, Italia, SUA. În prima fază, prima comandă fermă, prima ofertă fermă pe care am primit-o este cea de la austrieci, ne vor intra în ţară 10.000 de doze de imunoglobulină imediat după ce vom termina formalităţile. Adică maxim două săptămâni. Eu spun 'maxim', pentru a avea o marjă de siguranţă', a spus Pintea, luni, la o conferinţă de presă.

[citeste si]

Ea a afirmat că restul de doze, până la 150 de kilograme, vor veni din Italia şi Statele Unite. 'Cele 50 de kilograme sunt 10.000 de doze care vor ajunge în prima fază. Vom promova în şedinţa de guvern de joi o ordonanţă de urgenţă prin care deblocăm un fond ca să putem plăti înainte, urmând să recuperăm din fondurile Casei şi fondurile ministerului', a menţionat Pintea.

Ministrul Sănătăţii consideră că dozele de imunoglobulină care vor veni din Austria, Italia şi SUA vor ajunge pentru cel mult trei luni, urmând ca livrările să intre 'în normal' (n.r. - de la producători) după această perioadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel